Oficial. Diplomat rus de la Geneva, demisie după ce a declarat că se împotrivește războiului

 Foto: captură video YouTube, The Telegraph
Foto: captură video YouTube, The Telegraph

Un diplomat rus de la Geneva care se opune războiului din Ucraina şi-a anunţat demisia, afirmând într-o scrisoare că "niciodată" nu i-a fost "atât de ruşine" pentru ţara lui, au indicat mai multe surse concordante citate luni de Reuters şi AFP.

Boris Bondarev, consilier pe lângă Reprezentanţa permanentă rusă, le-a trimis colegilor diplomaţi un mesaj în care îşi anunţă decizia şi care a fost dezvăluit de ONG-ul UN Watch, fiind confirmat de mai multe surse diplomatice.

"Pe parcursul celor 20 de ani ai carierei mele diplomatice am fost martorul a diferite viraje în politica noastră externă, dar niciodată nu mi-a fost atât de ruşine de ţara mea ca pe 24 februarie a.c.", când Rusia a invadat Ucraina, a scris Bondarev.

Acesta menţionează că lucrează în cadrul MAE rus din 2002, iar din 2019 la Geneva. Numele său figurează în anuarul oficial al diplomaţilor de la birourile ONU de pe malul lacului Leman, notează France Presse.

"Războiul agresiv declanşat de Putin împotriva Ucrainei şi de fapt împotriva lumii occidentale nu este doar o crimă împotriva poporului ucrainean, ci şi, probabil, cea mai gravă crimă împotriva poporului rus, cu o literă Z care ne blochează toate speranţele şi perspectivele unei societăţi libere şi prospere în ţara noastră", se mai arată în scrisoarea făcută publică de ambasadorul olandez pentru dezarmare, Robert Gabrielse, care a calificat-o drept un act de "curaj".

Boris Bondarev şi-a anunţat plecarea şi pe LinkedIn, scriind că a studiat pentru a fi diplomat şi a fost diplomat timp de 20 de ani, iar MAE rus i-a devenit "casă şi familie". "Dar pur şi simplu nu mai pot fi părtaş la această ticăloşie sângeroasă, lipsită de sens şi absolut inutilă", adaugă el.

Potrivit directorului UN Watch, Hillel Neuer, demisia lui Bondarev - care conform mai multor surse nu este prima a unui diplomat rus din aceleaşi motive, dar este fără îndoială cea mai mediatizată de până acum - ar trebui să-i încurajeze şi pe alţi colegi să-i urmeze exemplul.

"Statele Unite, Regatul Unit şi UE trebuie să prea conducerea în lumea liberă şi să creeze un program pentru a încuraja şi alţi diplomaţi ruşi să renunţe la posturi, oferindu-le protecţie şi securitate financiară şi un loc unde să se instaleze împreună cu familiile lor", consideră Neuer, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel