Acțiunea Turciei privind întoarcerea acasă a refugiaților sirieni

FOTO: Freepik @EyeEm
FOTO: Freepik @EyeEm

Turcia a luat o decizie privind punctele sale de frontieră.

 Vezi și - Erdogan afirmă că Turcia nu caută să îşi extindă teritoriul în Siria

Astfel, țara lui Erdogan întăreşte capacitatea punctelor sale de trecere a frontierei. Scopul este de a permite întoarcerea refugiaţilor sirieni în ţara lor, a anunţat marţi ministrul turc de interne, transmite AFP.
"Până acum aveam o capacitate zilnică de 3.000 de treceri (a frontierei) şi noi am majorat-o acum la 15.000-20.000 pe zi", a declarat ministrul Ali Yerlikaya.

Numeroși refugiați se întorc în Siria



Numeroşi refugiaţi sirieni care trăiau în Turcia s-au grăbit spre sudul ţării pentru a se întoarce în Siria, după anunţarea prăbuşirii regimului lui Bashar al-Assad, duminică.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat luni redeschiderea postului de frontieră de la Yayladagi, situat în provincia Hatay (sud) şi închis din 2013, pentru a permite întoarcerea refugiaţilor sirieni în ţara lor.

Câte treceri au avut loc duminică



Yerlikaya a precizat că între "300 şi 400" de treceri au avut loc duminică la posturile de frontieră turce spre Siria şi că acest număr era deja "dublu" luni la prânz. Ministrul a mai anunţat că se va întâlni miercuri cu responsabili ai unor ONG-uri siriene, fără a le preciza.

"Peste 738.000 de sirieni s-au întors la casele lor după 2016 în mod benevol", a afirmat el, adăugând că 2.935.000 de sirieni trăiesc în continuare în Turcia.

Vântul puternic al schimbării din Siria



"Cred că vântul puternic al schimbării care suflă asupra Siriei va fi benefic pentru toţi sirienii, mai ales pentru refugiaţi. Pe măsură ce Siria va câştiga stabilitate, întoarcerile voluntare vor creşte de asemenea. Dorinţa sirienilor de a se întoarce în patria lor, după 13 ani, se va îndeplini", a declarat luni preşedintele turc.

"4,5 milioane de sirieni au devenit oaspeţii noştri. Noi am acţionat ca protectori ai imigranţilor sirieni, al căror număr a scăzut în ultimul timp la 2,9 milioane. Am făcut aceasta nu plângându-ne, ci respectând convingerile noastre şi buna noastră vecinătate", a adăugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel