Cancelarul german Olaf Scholz a reacționat după declaraţiile preşedintelui american Donald Trump, care l-a acuzat pe omologul său ucrainean că este un "dictator fără alegeri".
Este "pur şi simplu fals şi periculos să se nege legitimitatea democratică a preşedintelui Zelenski", a spus, miercuri, cancelarul Olaf Scholz.
"Faptul că, în plin război, nu se pot organiza alegeri corespunde prevederilor constituţiei ucrainene şi legilor electorale. Nimeni nu ar trebui să susţină contrariul", a declarat şeful guvernului german pentru revista Der Spiegel.
Premierul britanic Keir Starmer şi-a exprimat, de asemenea, miercuri seara, sprijinul pentru preşedintele ucrainean "ales în mod democratic", după ce preşedintele american Donald Trump l-a numit "dictator", relatează AFP, potrivit Agerpres.
Liderul laburist, care a avut o convorbire cu preşedintele ucrainean, "şi-a exprimat sprijinul pentru acesta (...) în calitate de lider ales democratic al Ucrainei şi a declarat că este perfect rezonabil să suspende alegerile în timp de război, aşa cum a făcut Regatul Unit în timpul celui De-al Doilea Război Mondial", a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street într-un comunicat.
Premierul britanic urmează să se întâlnească cu preşedintele SUA săptămâna viitoare la Washington.
Preşedintele american Donald Trump l-a catalogat miercuri pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski drept un "dictator" şi l-a avertizat pe acesta "să se mişte repede", pentru că altfel riscă să rămână fără ţară, consemnează agenţiile internaţionale de presă.
"Un dictator fără alegeri, Zelenski ar face bine să se mişte repede sau va rămâne fără ţară", a scris Trump pe reţeaua sa de socializare Truth Social.
"Ador Ucraina, dar Zelenski a făcut o treabă groaznică", a adăugat preşedintele american.
Mai devreme, Zelenski l-a acuzat pe Trump că trăieşte într-o "bulă de dezinformare rusă", reacţie venită după ce preşedintele american i-a reproşat omologului său ucrainean că a preferat să poarte un război cu Rusia în loc să încerce să ajungă la o înţelegere cu aceasta.
De asemenea, Zelenski şi-a manifestat nemulţumirea că Trump a iniţiat cu preşedintele rus Vladimir Putin discuţii pentru soluţionare războiului provocat de invazia rusă, fără a implica în aceste discuţii Kievul şi aliaţii europeni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News