Raport CFR Călători: Compania, pe profit

CFR Călători
CFR Călători

 CFR Călători a consemnat, în primele şapte luni ale acestui an, un profit de 64 de milioane de lei, conform datelor furnizate, luni, de companie. 

În primul semestru, CFR Călători a avut o cifră de afaceri de 931,8 milioane lei, în creştere cu 14% comparativ cu cea din perioada similară a anului trecut. 
Veniturile proprii au crescut cu 16%, de la 430,6 milioane de lei la finele lunii iunie 2016, la 499 milioane de lei în primul semestru din acest an. 

Numărul de călători pe km a ajuns în primele şase luni la 2,25 miliarde, de la 2,03 miliarde la finele lunii iunie 2016. 

Unul dintre impulsurile puternice pentru creștea numărului de călători a fost însă acordarea gratuității totale studenților. 

Potrivit directorului general al CFR Călători, Iosif Szentes, nerealizările companiei pe 6 luni sunt legate de întârzierea cu aproape 5 luni a subvenţiei primite. 

În ceea ce priveşte facturarea facilităţilor către companii feroviare şi pensionari, Szentes precizează că aceasta se face trimestrial, însă pentru trimestrul trecut abia în iulie s-a facturat "şi cu asta am intrat pe plus". 

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel