Radu Câmpeanu a murit. Vasile Dîncu: A fost uneori pe nedrept criticat

Vicepremierul Vasile Dîncu a transmis, miercuri seară, un mesaj de condoleanțe, în direct la Realitatea TV, după decesul seniorului liberal Radu Câmpeanu. Acesta a relatat o discuție pe care a avut-o cu primul lider al PNL după 1989, mărturisind că a fost "o lecție".

"L-am cunoscut și l-am respectat întotdeauna pe acest senior al politicii românești. Este unul din acea triadă care ne-a învățat după 90 ce este democrația, alături de seniorul Coposu, de Rațiu. Ne-au dat o lecție de democrație. Transmit condoleanțe tuturor celor care le-au cunoscut, celor care sunt încă din familia lui și din familia lui politică. Cu siguranță că liberalii simt o pierdere, chiar dacă în ultimii ani nu a fost atât prezent în viața politică, probabil din pricina sănătății, dar rămâne un om care a făcut o figură specială în politica românească.

 [citeste si]

Am avut discuții acum 15 ani când eram ministru, îi plăcea întotdeauna să discute cu cei care nu erau neapărat de aceeași părere cu domnia sa. Mi-a spus odată că i se părea că are foarte mult de învățat de la cei care i se opun ca și ideologie sau ca și sensibilitate politică. Acest lucru și pentru mine a fost o lecție. (...) Radu Câmpeanu uneori a fost pe nedrept criticat chiar din interiorul dreptei, pentru că s-a spus în anii 90 că a fost prea flexibil pentru ceea ce era atunci la modă: o confruntare foarte dură între stânga și dreapta. Cred că a fost primul care a înțeles că România are nevoie de consens. A fost extraordinar pentru politica noastră la un moment dat. Politica românească, România îi datorează foarte mult. Din păcate la noi, cu ocaziile de genul acesta, ne aducem aminte de oamenii valoroși ai României, de oameni care au făcut istorie în România și, cu siguranță, posteritatea îl va valoriza mult mai mult pe Radu Câmpeanu decât a făcut-o contemporaneitatea", a declarat vicepremierul Dîncu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel