Putin și Patriarhul Kirill aduc omagii în memoria Reginei, după ce au insultat poporul britanic și cultura Occidentului, în mai multe instanțe

Președintele Rusiei, Vladimir Putin
Președintele Rusiei, Vladimir Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a transmis joi seara condoleanţe Regatului Unit pentru "pierderea ireparabilă" a reginei Elisabeta a II-a, care a murit în cursul serii, la vârsta de 96 de ani, au relatat agenţiile de presă ruse, citate de Reuters. Patriarhul Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, a transmis vineri condoleanţe în legătură cu decesul reginei Elisabeta a II-a.

Într-un mesaj către noul rege, Charles al III-lea, Putin a declarat că regina "s-a bucurat pe bună dreptate de dragostea şi respectul supuşilor săi, precum şi de autoritate pe scena internaţională".

"Vă doresc curaj şi puterea de a îndura în faţa acestei pierderi grele şi ireparabile. Permiteţi-mi să vă transmit sincere condoleanţe şi sprijin către membrii familiei regale şi către întregul popor al Marii Britanii", a mai transmis liderul de la Kremlin.

Regina Elisabeta a II-a a murit joi, la vârsta de 96 de ani, înconjurată de membrii familiei, care au sosit la reşedinţa din Scoţia după ce medicii suveranului britanic îşi exprimaseră îngrijorarea pentru starea sa de sănătate.

Kiril: Regina a fost un 'exemplu de cea mai înaltă cultură'

Cu tristeţe am primit vestea morţii mamei Dumneavoastră, regina Elisabeta a II-a. Îmi exprim sincera simpatie Majestăţii voastre şi tuturor supuşilor Coroanei Britanice, care deplâng pierderea suferită, se spune într-un mesaj transmis regelui Charles al III-lea.

Kiril subliniază că domnia reginei Elisabeta a II-a s-a remarcat printr-o 'dezvoltare dinamică a statului, a economiei, a societăţii şi a altor sfere' ale vieţii Regatului Unit.

'În tot acest timp, Majestatea sa a fost un simbol al stabilităţii, continuităţii şi perenităţii tradiţiilor seculare şi nu numai pentru ţara sa, ci pentru întreg continentul european', a spus el.

Regina a fost un 'exemplu de cea mai înaltă cultură', afirmă patriarhul Kirill, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, în mesajul adresat regelui Charles al III-lea, al cărui conţinut a fost postat pe site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Şeful Bisericii Ortodoxe Ruse spune că îşi aminteşte de vizita reginei Elisabeta a II-a în Rusia, care a avut loc în 1994, subliniind că a cunoscut-o personal pe regină în timpul unei călătorii în Regatul Unit.

'A fost o persoană foarte deschisă, sociabilă, atentă la interlocutorul său, un exemplu de mare inteligenţă şi cultură vastă', a conchis el.

Elisabeta a II-a a vizitat Rusia o singură dată, în octombrie 1994, când s-a întâlnit la Moscova cu primul preşedinte al Rusiei de după căderea URSS, Boris Elţîn.

Cel mai longeviv monarh al Marii Britanii, regina Elisabeta a II-a a decedat joi, la vârsta de 96 de ani, în Castelul Balmoral din Scoţia, alături de familia sa şi de fiul său, prinţul Charles, care i-a succedat automat, notează Agerpres.

Papa Francisc, profund întristat de vestea morții Reginei Elisabeta. Pontiful se roagă pentru Charles al III-lea

Papa Francisc a deplâns moartea reginei Elisabeta a II-a la vârsta de 96 de ani, lăudând serviciul neobosit pentru binele ţării sale şi exemplul său de devotament faţă de datorie, asigurând totodată că se roagă pentru fiul ei în timp ce îşi asumă acum înaltele responsabilităţi de rege, sub numele de Charles al III-lea.

Profund întristat de vestea decesului Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a, prezint sincere condoleanţe Majestăţii Sale, membrilor Familiei Regale, poporului Regatului Unit şi al Commonwealth-ului', a spus suveranul pontif într-o telegramă adresată noului suveran şi citată de agenţiile internaţionale de presă.

În mesajul, în limba engleză, Francisc i-a transmis şi cele mai bune urări noului rege.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel