Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a anunţat, marţi, că la mitingurile pe care PSD le va organiza în teritoriu vor participa candidaţii la alegerile europarlamentare, dar şi miniştrii Cabinetului Dăncilă.
Precizările au fost făcute înaintea uneia dintre reuniunile pe care conducerea centrală a PSD le are în această perioadă cu reprezentanţii organizaţiilor judeţene, pe tema campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare. Ştefănescu a declarat că este posibil să fie organizat un miting şi în Capitală.
"Probabil că da (va fi un miting în Capitală, n.r.). În orice caz, la aceste mitinguri din teritoriu vor participa şi cei de pe lista de candidaţi la europarlamentare, vor participa şi miniştrii din Cabinetul doamnei Dăncilă. Vor avea loc şi întâlniri, acolo, pe nişte zone specifice, pentru fiecare minister, dar miniştrii vor participa la miting şi pe scenă, adică vor intra în mulţime, vor vorbi cu oamenii, vor răspunde la întrebări, vor primi petiţii. Adică lucrurile - foarte, foarte transparent. Printre oameni, lângă oameni ...", a arătat el, într-o declaraţie acordată presei.
Ştefănescu a mai precizat că joi urmează să aibă loc o întâlnire cu reprezentanţii organizaţiilor PSD din zona Bucureşti-Ilfov.
"Azi avem ultima întâlnire din teritoriu cu încă 14 organizaţii judeţene. La ora 18,00 vom avea o conferinţă de presă extraordinară. Mai urmează să avem o întâlnire, cred că joi, cu zona Bucureşti-Ilfov şi am închis pregătirea de campanie. Urmează (...) să ne deplasăm în teritoriu, să ne ocupăm de caravane, de mitinguri şi o să vă anunţăm săptămâna viitoare cam cum vor fi organizate mitinguri la nivel judeţean, pe fiecare judeţ, cine va participa", a spus el.
Ştefănescu a vorbit şi despre prezenţa membrilor PSD în mediul online.
"Suntem prezenţi în spaţiul online şi fiecare membru al partidului va fi prezent, cred că în următoarele două săptămâni o să avem toţi membrii partidului prezenţi în zona online, ceea ce este foarte important. Noi anticipăm în jur de 537.000 de membri de partid cu conturi pe reţele de socializare. De sus şi până jos, până la activistul de partid din zona rurală", a spus el.
Vezi și: Alegeri europarlamentare. Carmen Dan, atenționare: Solicitați sprijin imediat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News