Protest la Paris: ''O crimă pentru umanitate, genocid''

Ema Apostu / 09 iun 2019 / 13:03 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Câteva sute de activişti au defilat sâmbătă la Paris.

Câteva sute de activişti pentru drepturile animalelor şi militanţi vegani au defilat sâmbătă la Paris solicitând închiderea tuturor abatoarelor din Franţa, o ţară unde creşterea animalelor prin metode tradiţionale este încă un domeniu puternic. "Marşul roşu", denumit astfel după culoare tricourilor purtate de manifestanţi, a reunit între 3.000 şi 4.000 de persoane, potrivit organizatorilor, care au bătut din tobe şi au strigat sloganuri precum ''Coşmarul trebuie să înceteze, să închidem abatoarele'' sau ''Opriţi sângele vărsat!'', scrie Agerpres.

Protestatarii au purtat pancarte pe care erau desenate găini, raţe, gâşte, vaci şi porci şi pe care se puteau citi mesaje precum ''în spatele fiecărei bucăţi de carne se află o fiinţă sensibilă''. 

Drapele cu însemnele Partidului Animalist - care şi-a majorat scorul cu 2,2% din voturi la recentele alegeri europene - şi ale asociaţiilor care luptă pentru drepturile animalelor precum L-214, care a chemat oamenii la protest, Action Antispéciste sau One Voice, erau, de asemenea, vizibile deasupra procesiunii. 

"Plăcerea noastră gustativă valorează mai mult"

În momentul plecării din Piaţa Republicii, statuia Marianne - simbol al Republicii franceze de la Revoluţie - a fost stropită cu un lichid asemănător sângelui de circa 10 militanţi antispecisism - care se opun oricărei ierarhii în ceea ce priveşte speciile -, interogaţi ulterior de forţele de ordine. 

"Ne aflăm aici pentru a susţine că dacă un individ este diferit de noi nu valorează mai puţin. În ziua de astăzi, plăcerea noastră gustativă valorează mai mult ca viaţa animalelor", a declarat pentru AFP Hugo Bouxom, referent în cadrul asociaţiei L214.

"Problema protecţiei animalelor a ajuns astăzi la un consens. Este momentul să legiferăm, să abolim cele mai nocive practici precum creşterea păsărilor domestice în cuşti şi timpul prea lung de transport al animalelor în ambarcaţiuni sau camioane", a estimat acesta. 

''O crimă pentru umanitate'' 

Au fost, de asemenea, prezenţi la eveniment militanţi pentru drepturile animalelor de la ''Boucherie Abolition'', care luptă pentru desfiinţarea crescătoriilor de animale, denunţând un ''holocaust'', ''o crimă pentru umanitate'' sau chiar ''un genocid''.

De mai multe luni, actele de vandalism şi incidentele împotriva fermelor se multiplică, dar şi împotriva măcelăriilor şi comerţului cu produse din carne. Doi militanţi pentur drepturile animalelor riscă o pedeapsă între trei şi şase luni de închisoare cu suspendare după ce au fost judecaţi marţi pentru agresiunea unei măcelării bio la începutul lunii mai, la Paris.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27