Protest 10 august. Carmen Dan, după audierile de la Bruxelles: Era o strategie

Carmen Dan
Carmen Dan

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a avut prima apariție tv după audierile din Parlamentul European.

Întrebată dacă a fost interogată la Bruxelles în legătură cu protestul din 10 august, mai ales că astăzi, agresorii jandarmeriței au primit o sancțiune mai puțin drastică, și anume nu mai sunt arestați la domiciliu, Carmen Dan a mărturisit că are cunoștințe că era stabilită o strategie în acest sens, însă nu a fost o întrebare directă.

'Era stabilită o strategie în sensul acesta'

Au fost trimiteri către această parte care ține de statul de drept, de organizarea protestelor, însă nu a fost o întrebare precisă, care să fie adresată pe acest subiect, deși am cunoștință că era stabilită o strategie în sensul acesta. Cred că ar fi dat oarecum prost ca un europarlamentar român să își asume și această temă, motiv pentru care sunt convinsă că au fost niște discuții anterioare audierii și ca de obicei, s-a dezinformat foarte mult și cel puțin astăzi, aici, în Parlamentul European, și eu și Toader am încercat să aducem în plan obiectivele noastre, dar să facem și precizările necesare care au legătură cu realitatea. Este prima dată când anumiți europarlamentari români au o atitudine evidentă împotriva României și sunt convinsă că știu și colegii din Parlamentul European.

Consider că această audiere a fost o audiere pozitivă. Nu este niciun început, niciun sfârșit, este o întâlnire firească, trebuia să existe. Întâlnirea cu europarlamentarii reprezintă o acțiune care face parte din componenta politică a președinției și din acest punct de vedere aș spune că este evidentă poziționarea diverselor grupuri politice într-o cheie preelectorală., a afirmat ministrul Carmen Dan, prezentă prin legătură telefonică, în emisiunea News Line, la România TV.

Vezi și: Carmen Dan, la Bruxelles: "Nu facem declarații spectaculoase"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel