Prințul Harry, declarații despre nunta cu Meghan Markle

Prințul Harry și Meghan Markle au oferit mai multe detalii despre relația lor, la scurt timp după ce casa regală a făcut anunțul despre nunta lor care va avea loc în primăvara anului viitor.

Cei doi au spus că s-au întâlni fără să știe nimic unul despre celălalt, iar după aproape 18 luni de relație, s-au logodit.

Cum s-au cunoscut prințul Harry și actrița Meghan Markle

În interviul acordat pentru BBC, la scurt timp după anunțul logodnei, cei doi au oferit mai multe detalii despre începutul relației lor. Prima întâlnire a avut loc în iulie 2016, fiind aranjată de o prietenă comună. Cei doi s-au mai văzut o singură dată, înainte să decidă să meargă împreună cu cortul în Botswana, țară de unde provine și un diamant de pe inelul de logodnă al actriței.

„Cred că după trei sau patru săptămâni am reuşit să o conving să meargă cu mine. Am campat sub cerul liber, iar ea a stat cinci zile cu mine acolo, ceea ce a fost absolut fantastic”, a spus prinţul Harry.

„Unul dintre primele lucruri despre care am vorbit când ne-am întâlnit prima dată a fost despre ce am vrea să facem pentru lumea în care trăim şi cât de pasionaţi suntem privind schimbările”, a spus la rândul ei Meghan, care ar putea să primească titlul de ducesă de Sussex. 

Cuplul regal a declarat că nu știau prea multe unul despre celălalt înainte să se cunoască. Mai precis, prințul nu știa absolut nimic, căci nu urmărise serialul în care Meghan Markle juca, serial din care acum și-a dat demisia.

Cum a cerut-o prințul Harry în căsătorie pe Meghan Markle

Prințul Harry și Meghan Markle au oferit și răspunsul la importanta întrebare legată de cererea în căsătorie. El a spus întrebarea într-o „seară atipică pentru noi”, la Palatul Kensington, în timp ce găteau pui.

„A fost o supriză. Atât de drăguţ, de natural şi foarte romantic. A îngenunchiat”, a spus Meghan Markle.

„Nici măcar nu m-a lăsat să termin. A spus: ‘Pot să spun da?’ Apoi ne-am îmbrăţişat şi aveam inelul în mână. Am spus: ‘Poţi să-ţi dau inelul?’ Iar ea: ‘A, da, inelul.’ A fost un moment foarte frumos. Doar noi doi”, a mai adăugat Harry.

„Şi cred că am reuşit să te şi suprind”, i-a spus Harry.

[citeste si]

Meghan Markle, în vârstă de 36 de ani, a afirmat că va renunţa la actorie şi că, odată cu rolul pe care îl va avea, îşi va concentra energia în cauze importante pentru ea. Ea este deja implicată în mai multe cauze umanitare și apără drepturile femeilor în Organizaţia Naţiunilor Unite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel