Prezenţa militară pe parcursul funeraliilor regelui

Ministerul Apărării Naţionale participă cu forţe şi mijloace la funeraliile Regelui Mihai, etalându-şi detaşamentele de gală ale Forţelor Terestre, Forţelor Aeriene şi Forţelor Navale.

Marţi şi miercuri, la Geneva, au fost prezenţi 11 militari ai Brigăzii 30 Gardă 'Mihai Viteazul', iar la ceremonia de repatriere de la Aeroportul 'Henri Coandă' - aproximativ 130 de militari ai Brigăzii 30 Gardă 'Mihai Viteazul' au asigurat Garda de Onoare.

La Castelul Peleş din Sinaia, la ceremonia militară pentru primirea cortegiului funerar au participat circa 90 de militari ai Brigăzii 2 Vânători de Munte, ai Batalionului 21 Vânători de Munte 'Leonard Mociulschi', ai Brigăzii 30 Gardă 'Mihai Viteazul' şi ai Muzicii militare a Academiei Forţelor Aeriene care au asigurat Garda de Onoare.

De asemenea, pe drumul de la Castelul Peleş la Palatul Regal din Bucureşti, la ceremonia de depunere a sicriului pe catafalc şi prezentarea de condoleanţe vor fi prezenţi aproximativ 30 de militari ai Brigăzii 30 Gardă 'Mihai Viteazul'. Aceştia vor asigura prin rotaţie, până sâmbătă, garda permanentă la catafalc.

Sâmbătă, la Palatul Regal din Bucureşti, la ceremonia religioasă şi militară şi la deplasarea la Palatul Patriarhiei şi la Gara Băneasa vor fi prezenţi aproximativ 300 de militari (trei detaşamente de onoare, reprezentând Forţele Terestre, Forţele Aeriene şi Forţele Navale şi un detaşament de onoare format din elevi ai Colegiului Naţional Militar 'Dimitrie Cantemir' din Breaza), militari din Brigada 30 Gardă 'Mihai Viteazul' şi Muzica Reprezentativă a MApN, care vor asigura garda la catafalc, Garda de Onoare şi muzica militară.

La Mănăstirea Curtea de Argeş vor fi aproximativ 200 de militari ai Forţelor Terestre (Batalionul 33 Vânători de Munte şi Brigada 2 Vânători de Munte) şi ai Brigăzii 30 Gardă 'Mihai Viteazul' care vor asigura Garda de Onoare şi muzica militară, iar 50 de militari cu cinci tunuri de calibrul 76 mm vor trage 21 de salve de tun.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel