Preşedintele Trump autorizează utilizarea rezervelor de petrol americane după atacul cu drone din Arabia Saudită

Preşedintele american Donald Trump a anunţat duminică că autorizează utilizarea rezervelor de petrol ale U.S. Strategic Petroleum Reserve (SPR) dacă va fi cazul şi în cantitatea de care este nevoie, informează Reuters şi AFP.

"Ca urmare a atacurilor asupra Arabiei Saudite care ar putea avea impact asupra preţurilor petrolului, am autorizat utilizarea petrolului din SPR, dacă va fi necesar şi într-o cantitate suficientă pentru a menţine pieţele bine aprovizionate", a scris preşedintele Trump într-o postare pe Twitter.

"Am informat, de asemenea, toate agenţiile implicate să accelereze aprobarea conductelor petroliere din Texas şi din alte state, aflate în prezent în proces de autorizare", a mai anunţat şeful statului american.

Preşedintele american a condamnat sâmbătă atacul cu drone împotriva a două instalaţii petroliere din Arabia Saudită în cursul unei discuţii telefonice cu prinţul moştenitor saudit Mohammad bin Salman, în timp ce secretarul de stat american Mike Pompeo a acuzat Iranul că "a lansat un atac fără precedent împotriva aprovizionării energetice mondiale".

Purtătorul de cuvânt al MAE de la Teheran, Abbas Moussavi, a respins duminică acuzaţiile lansate de Pompeo, dând de înţeles că acestea urmăresc să justifice "viitoare acţiuni" împotriva Iranului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel