Românii investesc multă emoție în alegerea președintelui, dar ajung adesea să regrete votul dat – este concluzia președintelui FNS „Alma Mater”, Anton Hadăr, care atrage atenția asupra polarizării sociale din timpul alegerilor prezidențiale și a dezamăgirii care apare după încheierea mandatelor prezidențiale.
Anton Hadăr, președintele FNS „Alma Mater”, a subliniat că românii acordă o importanță deosebită alegerilor prezidențiale, comparativ cu celelalte tipuri de alegeri. Acesta a remarcat că, deși oamenii se implică mult în alegerea președintelui, la finalul mandatului, aceștia ajung adesea să-și critice alegerea. De asemenea, Anton Hadăr a exprimat regretul că România nu a avut până acum un președinte atât de apreciat încât oamenii să regrete sincer plecarea lui din funcție.
„Românii pun mare preț pe prezidențiale, mai mult decât pe celelalte alegeri, și, așa cum mai discutam noi doi pe la diverse alte evenimente, parcă nu e corect ce fac. Adică se jignesc, nu mai vorbesc frați cu surori, părinți cu copii, dacă nu votează împreună, se iau de piept”, a spus Anton Hadăr.
„Să știți că așa a fost și în ’90, și în ’92 și în ’96”, a spus Val Vâlcu.
„Așa a fost. S-a pus mare bază pe președinte, după care, după 10 ani, se pune acid. După 10 ani vine acidul... Am văzut mereu. Ați văzut pe domnul Traian Băsescu cum l-au îngropat practic, pe domnul Iohannis așijderea, poate prindem și noi - nu știu dacă din tura asta - un președinte de care să ne pară rău că i-a sosit sorocul, că e obligat să plece, să schimbăm Constituția: „Mai lăsați-l 5 ani că prea a fost bun".
Din păcate, nu am prins niciodată așa ceva. Nu au știut - în special cei care i-au votat pe aceștia care au părăsit scaunul de la Cotroceni - nu au știut cum să-l jignească mai tare. Deci, punem mare preț pe președinție, dar la final ne dăm seama că am ales prost”, a spus Anton Hadăr.
„Întotdeauna după al doilea mandat”, a completat Val Vâlcu.
„Așa este! Cu excepția domnului Constantinescu, care nu a mai vrut să candideze”, a spus Anton Hadăr la emisiunea DC Votez, de pe DC News și DC News TV.
Video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu