Prim-ministrul Republicii Portugheze, Antonio Costa, aflat în vizită în România, a transmis, joi, susţinere pentru aderarea României la spaţiul Schengen.
„Este prima mea vizită bilaterală în acest nou mandat al meu ca prim-ministru şi cu multă plăcere o fac aici în România. Aş dori să profit de această ocazie pentru a mulţumi comunităţii române rezidente în Portugalia pentru integrarea sa atât de pozitivă, iar în ultimele decenii a contribuit la dezvoltarea ţării noastre.”
„Suntem indiscutabil susţinători ai aderării României la spaţiul Schengen şi sperăm că această integrare în spaţiul Schengen va facilita circulaţia românilor rezidenţi în Portugalia, schimburile dintre ţările şi popoarele noastre”, a afirmat Antonio Costa, într-o conferinţă de presă comună cu premierul Nicolae Ciucă.
El a subliniat că acordul româno-portughez privind cooperarea în domeniul apărării, semnat cu prilejul vizitei sale la Bucureşti, va duce la creşterea cooperării militare între cele două ţări.
„Am identificat în discuţiile purtate diverse domenii de cooperare - în domeniul energiei şi în programele de rezilienţă ale celor două ţări şi vom găsi posibilităţi de a rentabiliza sprijinul pentru cooperarea şi rezilienţa ţărilor noastre. În ultimii ani am avut o excelentă experienţă în cooperarea bilaterală în domeniul la apărării, cel mai bun exemplu este programul pe care l-am dezvoltat împreună în privinţa achiziţionării avioanelor F16 şi, prin acordul semnat astăzi de miniştrii Apărării, se va aprofunda, de asemenea, cooperarea în domeniul militar”, a arătat Antonio Costa.
„Este o mare onoare ca forţele noastre armate să desfăşoare în România misiunea care ne-a fost atribuită de NATO de întărire a apărării şi a capacităţii de descurajare în partea estică a NATO, într-un moment în care Europa se confruntă cu o atitudine beligerantă, de încălcare a dreptului internaţional şi de atac barbar desfăşurat de Rusia în Ucraina.”
„Este încă o dată cel mai bun prilej de a afirma alianţa noastră şi apărarea integrală a teritoriului oricăror ţări din NATO. Noi, care suntem în extrema occidentală a Europei, nu avem nicio îndoială că graniţa noastră de securitate începe aici, în România, începe la fiecare dintre graniţele din ţările NATO.”
„Apărarea graniţelor noastre înseamnă nu numai să apărăm graniţele noastre naţionale, ci şi graniţele fiecăruia dintre aliaţii noştri. Forţele noastre armate apără graniţele tuturor ţărilor din NATO. Este sigur că vom contribui la apărarea tuturor şi cu toţii vom avea o securitate mai bună şi vom putea asigura pacea în Europa”, a adăugat Antonio Costa.
Potrivit acestuia, pacea în Europa este 'o urgenţă', iar războiul trebuie să înceteze şi să fie apărate vieţile omeneşti şi dreptul la suveranitate şi integritate teritorială al Ucrainei. Premierul portughez a exprimat disponibilitatea aprofundării cooperării dintre cele două ţari, prin activitatea grupurilor de lucru care vor fi create, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu