Ponta i-a trasat obiectivele lui Fenechiu. Ce va păți dacă nu sunt îndeplinite

Premierul Victor Ponta a anunțat, marţi, că i-a fixat ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, două obiective strategice pentru perioada următoare. În cazul în care nu le va duce la capăt, Fenechiu „va răspunde politic”, susține Ponta. Primul obiectiv este deblocarea POS Transporturi, iar al doilea privatizarea CFR Marfă.

„Fenechiu are din partea mea două responsabilităţi majore în perioada imediat următoare. În primul rând, deblocarea POS pe Transport, presuspendat de UE din cauza contractelor frauduloase - cel cu Iordache e cunoscut - încheiate de către Guvernul PDL. Ăsta e primul obiectiv strategic. Al doilea este privatizarea CFR Marfă, trecută în acordul cu FMI de către Guvernul PDL al domnului Boc”, a declarat primul-ministru, potrivit Mediafax.

Remaniere, la presiunea Bruxelles-ului. De ce a trimis Băsescu o scrisoare USL

Primul-ministru a spus că îl va lăuda pe Fenechiu dacă va reuşi să îndeplinească cele două obiective fixate, în caz contrar ministrul Transporturilor urmând să răspundă politic.

„Domnul Fenechiu are două lucruri importante de făcut şi foarte grele şi foarte complicate şi foarte controversate, amândouă venind de la PDL. Programul pe Transport ne-a fost blocat pentru contractele încheiate de doamna Boagiu, CFR Marfă a fost trecut de către Boc şi Ungureanu în acordul cu FMI. Cât timp îşi face aceste două sarcini esenţiale nu pot decât să-l laud. Nu şi le face, sigur va răspunde politic”, a arătat Victor Ponta.

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel