Polonia, proteste. Morawiecki, învestire ca premier

Mateusz Morawiecki a fost învestit luni în funcția de prim-ministru al Poloniei, înlocuind-o pe Beata Szydlo, care a devenit vicepremier, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Partidul Lege și Justiție (PiS, conservator), de guvernământ, a luat decizia înlocuirii dnei Szydlo săptămâna trecută, în încercarea de a îmbunătăți imaginea Poloniei în străinătate și în perspectiva viitoarei serii de alegeri.

Mateusz Morawiecki, în vârstă de 49 de ani, își va păstra portofoliul Finanțelor și Dezvoltării. El va avea misiunea de a apăra Polonia în fața Bruxelles-ului, cu care Varșovia se află în conflict din cauza reformelor instituționale despre care criticii afirmă că subminează democrația și statul de drept.

Toți ceilalți miniștri își păstrează portofoliile, deși au existat speculații privind înlocuirea unora dintre ei.

În pofida criticilor externe, guvernul eurosceptic condus de Beata Szydlo, aflat în funcție timp de doi ani, a fost unul dintre cele mai populare din Polonia post-comunistă.

PiS a reușit să-și mențină sprijinul în sondaje la circa 40%, în mare parte datorită ratei scăzute a șomajului, creșterii cheltuielilor publice și unei axări pe valorile catolice tradiționale în viața publică.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel