Polonia-Franța, achiziție armament

Ministrul francez al apărării Florence Parly și omologul său polonez Antoni Macierewicz au discutat miercuri la Paris despre intențiile Varșoviei de a achiziționa echipamente militare, în special submarine, conform unor surse concordante, citate de AFP.

"Trebuie văzut ce este fezabil. Subiectele trebuie puse pe masa discuțiilor", a precizat Ministerul francez al Apărării, la un an după ce conservatorii aflați la putere la Varșovia au anulat un contract de achiziție a 50 de elicoptere militare Caracal de la compania franceză Airbus.

Potrivit ministrului polonez adjunct al apărării Michal Dworczyk, discuțiile s-au concentrat asupra planului de achiziționare de submarine de către Marina poloneză.

"Chestiunea submarinelor a fost fără îndoială pe agenda întâlnirii. Ea este discutată intens în acest moment", a spus Dworczyk, citat de agenția de presă poloneză PAP.

Polonia are discuții pe acest subiect cu industria de apărare franceză, dar și cu cele germană și suedeză.

"Vizita (ministrului apărării) la Paris contrazice relatările din presă privind o presupusă izolare a Poloniei", a mai subliniat Michal Dworczyk.

Relațiile franco-poloneze, deja afectate de afacerea elicopterelor Caracal, trec printr-o etapă dificilă în special din cauza chestiunii sensibile a directivei europene privind lucrătorii detașați.

"Oameni politici și media au acreditat ideea că ar exista o problemă în relațiile cu Franța (...) Nu este decât o legendă", a adăugat el.

Varșovia a lansat în februarie o nouă licitație pentru achiziționarea a 16 elicoptere militare, invitând compania americană Lockheed Martin, compania italiană Leonardo-Finmeccanica și compania franceză Airbus să concureze, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel