Polonia - Doi italieni inculpaţi pentru maltratarea unor tigri

Doi şoferi italieni care au transportat zece tigri între Italia şi Polonia, călătorie în care una dintre feline a murit, au fost inculpaţi pentru maltratare de animale, a declarat luni un parchet regional polonez, relatează AFP, scrie Agerpres.

Viaţa celor nouă tigri a fost salvată datorită acţiunii grădinilor zoologice poloneze care i-au preluat săptămâna trecută.

'Cei doi şoferi, Marco A. şi Alessio D., au maltratat împreună tigrii. Ei nu le-au asigurat o cantitate suficientă de hrană şi apă ceea ce a condus la moartea unuia dintre animale', a declarat parchetul regional din Lublin (est), citat de agenţia PAP.

Parchetul polonez a solicitat reţinerea lor provizorie, însă instanţa a refuzat.

Cei doi şoferi au respins acuzaţiile care le-au fost aduse.

Joia trecută, parchetul l-a acuzat de maltratare de animale pe cetăţeanul rus Vakhitov F., presupusul organizator al transportului de tigri.

Călătoria de coşmar a celor zece tigri a început în Italia, lângă Roma, conform autorităţilor vamale poloneze.

Felinele urmau să fie transportate în Daghestan, în Rusia, însă după patru zile de călătorie camionul lor a fost oprit la graniţa dintre Polonia şi Belarus, vameşii considerând documentele prezentate de şoferi ca fiind insuficiente.

În timpul unei opriri de patru zile la punctul de frontieră din Koroszczyn (estul Poloniei), unde tigrii au rămas închişi în cuştile lor înguste, unul dintre ei a murit.

Felinele au fost apoi luate în grijă de grădinile zoologice poloneze unde au fost transportate săptămâna trecută. După o perioadă de odihnă, ele urmează să fie trimise la un centru de primire specializat din Spania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel