Politicienii români, planuri simple de Paşti. Ce fac Cîţu, Rafila, sau Anca Dragu

Pixabay
Pixabay

Politicienii vor sărbători Paștele în familie anul acesta, iar unii dintre ei au promis chiar că nu vor face declaraţii. 

Întrebat de jurnaliști ce va face de Paște, premierul Florin Cîțu le-a promis acestora că în weekend nu va ieși să facă nicio declarație. Premierul a mai precizat că de Paști va petrece alături de familie. 

„Vă promit că nu o să mă vedeți, o să vă las în pace”. Întrebat dacă are tradiții pe care le respectă an de an, acesta a răspuns că va petrece „în familie”.

Alexandru Rafila va rămâne, de asemenea, lângă familie. „Împreună cu familia, în România”, a spus medicul. 

Politicienii rămân alături de familiile lor

La fel va proceda și Violeta Alexandru, petrecând „în familie”. Ea a spus, de asemenea, şi că va la slujba de Înviere. 

„Anul ăsta vom merge la slujba de Înviere, voi sta atât cât ne permite statul, după aceea vom reveni fiecare la familiile noastre”, a precizat şi Florin Roman, din partea Partidului Naţional Liberal.

„Planurile mele sunt moderat optimiste. Voi înroși ouă cu băiatul meu. În familie, aceste sărbători de regulă sunt sărbători de familie, alături de mama, sora, familia restrânsă”, a răspuns Anca Dragu, preşedintele Senatului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel