Vineri, 14 iunie, începând de la orele 16,30, podul dintre Vidin și Calafat va fi deschis traficului, la ceremonie luând parte premierii României și Bulgariei, dar și ultimii patru premieri bulgari, alături de miniştrii transporturilor din guvernele lor. Taxa percepută pentru traversareaacestuia, între România și Bulgaria, va fi de 6 euro pentru autoturisme și de minimum 12 euro pentru vehiculele de marfă. Autoritățile bulgare au decis ca pietonii şi bicicliştii, precum şi ambulanţele şi vehiculele folosite de poliţie şi pompieri să fie scutite de plata taxelor.
Taxele pentru traversarea podului au fost stabilite de autoritățile române și bulgare, care au semnat pe 30 mai un acord interguvernamental de înființare a unui joint-venture care să administreze podul. Spre deosebire de taxarea de la Giurgiu-Ruse, tarifele de traversare a podului Calafat-Vidin vor fi aceleași indiferent de direcția din care se circulă, scrie sofiaglobe.com
Autoturismele, furgonetele și vehiculele de marfă cu masa totală sub 3,5 tone vor plăti 6 euro la traversarea celui de-al doilea pod peste Dunăre dintre România din Bulgaria. 12 euro vor plăti transportatorii cu vehicule a căror masă se încadrează între 3,5 şi 7,5 tone, dar și microbuzele care au cel mult 23 de locuri. Pentru camioanele și TIR-urile care au între 7,5 și 12 tone se va plăti o taxă de 18 euro. 25 de euro se vor achita pentru autobuzele cu peste 23 de locuri și pentru camioanele cu trei axe care cântăresc peste 12 tone. Cea mai mare taxă va fi aplicată vehiculelor de marfă cu patru axe – 37 de euro. Potrivit agerpres.ro, pietonii şi bicicliștii vor traversa noul pod gratuit.
Cine poate trece gratuit podul
Autoritățile bulgare au decis, miercuri, că pietonii şi bicicliştii, precum şi ambulanţele şi vehiculele folosite de poliţie şi pompieri vor fi scutite de plata taxelor care vor fi percepute pentru traversarea noului pod de peste Dunăre, la Calafat-Vidin.
Ministrul bulgar al transporturilor, Danail Papazov, a declarat că Bulgaria îi va propune României ca traversarea podului Calafat-Vidin să fie gratuită până la sfârşitul lunii, scrie ziarul Monitor.
Podul de doi kilometri peste Dunăre este parte a coridorului Paneuropean de transport care leagă oraşul german Dresda de Istanbul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu