PMP iese la vânătoare de primării

Deputatul Valeriu Steriu, preşedinte executiv al PMP, a declarat că Partidul Mişcarea Populară are în plan să se prezinte cu candidaţi la nivelul tuturor localităţilor unde se vor organiza, pe 11 iunie, alegeri locale parţiale. 

'Am stabilit, deja, o pregătire pentru alegerile parţiale din 11 iunie. Este un timp relativ scurt până atunci. Va trebui, după Paşte, imediat, să identificăm cei mai buni candidaţi şi să pregătim dosarele pentru aceştia (...) Sunt aproape 50 de localităţi, încercăm în toate localităţile, cu atât mai mult cu cât în două sau trei foştii primari provin din PMP. Avem, de exemplu, oraşul Ulmeni, unde avem fostul primar, devenit preşedinte de Consiliu Judeţean. Evident, dorim să ne păstrăm în aceste localităţi, în mod special, conducerea Primăriei', a declarat Valeriu Steriu la finalul şedinţei Consiliului Executiv al PMP.

El a adăugat că pentru oraşele mai mari unde se vor organiza alegeri parţiale candidaţii PMP sunt în curs de identificare.

'Actualul primar din Craiova este interimar, viceprimarul venit din rândul UNPR (Mihail Genoiu - n.r.) este unul din oamenii care-şi face foarte bine treaba acolo. Cu siguranţă poate avea suportul populaţiei dacă decide să candideze', a declarat preşedintele executiv al PMP.

Steriu a precizat că în cadrul aceleiaşi reuniuni au existat şi noi validări interimare la nivelul unor organizaţii judeţene şi a menţionat în acest sens Organizaţia judeţeană Brăila a PMP, unde preşedinte a fost desemnat Viorel Botea.

În completare, deputatul Eugen Tomac, celălalt preşedinte executiv al PMP, a precizat că în cadrul reuniunii a fost validat senatorul Dorin Bădulescu şef al organizaţiei de partid la nivelul judeţului Vrancea.

'Din punct de vedere al acţiunii politice, încercăm să fim cât mai eficienţi, astfel încât structurile noastre să-şi consolideze poziţia la nivel local, iar acolo unde avem filiale destul de fragile încercăm să atragem cât mai mulţi oameni de bună calitate şi dornici să facă politică. (...) În mod sigur, vom intra în competiţia aceasta din 11 iunie cu candidaţi capabili să pună în dificultate atât PSD-ul, cât şi PNL-ul', a mai declarat Tomac, potrivit Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel