Plată impozite și amenzi, mai ușor în 2015. Cum este posibil

Ministrul Darius Vâlcov a punctat modul în care se pot plăti mai ușor impozitele, dar și cum se vor plăti de acum înainte amenzile luate în alt oraș decât cel de domiciliu.

Ministrul Finanțelor publice a explicat când se va plăti la ANAF cu cardul.

"Anul acesta, până la sfârșitul acestui an, vom avea toate trezoreriile dotate cu BIOS-uri. Astăzi nu sunt dotate cu BIOS-uri", a punctat acesta la DC News Live.

Întrebat dacă nu se va mai sta la coadă pentru plata impozitelor la Administrația Financiară, ministrul Finațelor Publice a răspuns următoarele:

"Există un program cu Banca Mondială care este în implementare la nivelul ANAF-ului, știu că deranjează termenele lungi, și pe mine mă deranjează. Proiectul acesta, pe cale de implemnetare, este de 3 ani de zile, deci să nu așteptăm că se vor face minuni de astăzi pe mâine. După ce tot sistemul va fi informatizat, după ce toată lumea va începe, încet-încet, să folosească ceea ce noi am pus în legislație și există astăzi pe piață, de exemplu, avem spațiu virtual pentru persoanele fizice care dorescă să afle informații drect de pe contul lor fără a mai merge la ghișeu. Este și vina noastră că nu le popularizăm și nu le facem foarte bine cunoscute după ce le aprobăm. Deja sunt câteva mii de oameni care nu mai merg la ghișeu și intră în contact cu ANAF-ul și cu Ministerul Finanțelor direct pe această structură. Și acolo vezi cât au ei de plătit, când trebuie să plătească și cum pot să plătească direct."

Citește și: Vâlcov, MĂSURI în situația CHF. Guvernul, ROL ESENȚIAL

Însă, chiar dacă există acest program de plată, există posibiliatea ca diferite persoane să mai primească acasă alte plicuri prin care sunt rugați să plătească impozitul, deși l-au plătit deja. 

"Și aceste lucruri se întâmplă, se întâmplă și cu amenzile, este o realitate pentru că noi, astăzi, nu avem un cont unic în care toate aceste lucruri să se plătească  și de acolo să fie dirijat pentru fiecare,"susține ministrul.

În privința amenzilor, până acum, în cazul în care luai amendă într-un alt oraș de cât cel în care locuiești, trebuia să plătești în orașul respectiv. Evident, de aici apare problema că cei mai mulți nu știu unde să plătească și poate nici nu au timpul necesar.

"Nu va mai trebui să facem acest lucru, dar încă o dată vorbesc de proiecte care ori sunt în stadiu de implementare, ori în stadiu de analiză", iar problema se va rezolva în prima jumătate a anului 2015", a declarat Vâlcov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel