Colegiul Medicilor Veterinari din România solicită scuze publice pentru declarația făcută de ministrul Petre Daea conform căreia "în România nu există specialiști și facultăți care să pregătească specialiști în pesta porcină africană".
"Nu există în nicio țară din lume medici veterinari specialiști în pesta porcină afiicană, cum nu există niciun medic veterinar specialist într-o anumită boală. Medicii veterinari sunt absolvenți care au competențe dobândite în urma studiilor pentru examinarea animalelor, pentru diagnosticarea unei boli pe baza semnelor clinice, a leziunilor anatomopatologice, a rezultatelor examenelor specifice de laborator. Totodată, medicii veterinari au competențe dobândite pentru prevenirea, controlul și combaterea bolilor, inclusiv pentru pesta porcină africană. Profesia de medic veterinar este una dintre cele șapte profesii reglementate sectorial la nivel european, lista disciplinelor minime obligatorii pe durata studiilor și compețenlele dobândite de către absolvenți fiind identice in toate țările membre ale Uniunii Europene.
Suspiciunea de pestă porcină africană în România s-a bazat pe semnele clinice identificate de către medicii veterinari de liberă practică la animalele bolnave sau pe baza leziunilor din rinichi, identificate de către medicul veterinar oficial din abator și confirmate de către medicii veterinari oficiali din laboratoare. În toate cele trei situații medicii veterinari români au dovedit ca dețin cunoștințele necesare și solide pentru a suspiciona și diagnostica pesta porcina africană și pentru acest lucru Colegiul Medicilor Veterinari îi felicită. Acest lucru se datorează pregătirii adecvate pe durata studiilor universitare cât și pregitirii profesionale continue după absolvire. După diagnosticarea pestei porcine africane trebuie aplicate și respectate măsurile de combatere care sunt precizate clar în actele normative ce au transpus legislația europeană în legislația națională. Există un plan de contingență, un manual operational", se arată în comunicat.
Este una jigntitoare
"Hotărârea Guvemului nr.830/2016, Ordinul președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 9912006, care trebuie sa fie aplicate întocmai. Același lucru este valabil pentru orice țara membră a Uniunii Europene. Virusul pestei porcine africane din România nu este un "balaur cu șapte capete diferit de cel prezent în restul tărilor europene în care boala este prezentă. Prin urmare afirmația că "în România nu există specialiști și facultăți care să pregătească specialiști în pesta porcină africană" este una jigntitoare, care pune la îndoială competența medicilor veterinari români și a calității învățământului universitar medical veterinar din România, drept pentru care solicităm să fie cerute scuze public întregului corp profesional medical veterinar din România.
Medicii veterinari străini invitați (din Italia, Lituania, Danemarca și Spania) în România de către autoritățile române" sunt medici veterinari care au avut experiență în combaterea pestei porcine africane ca urmare a evoluției bolii în țările lor. Acești medici veterinari au recomandat aceleași măsuri care sunt menționate în prevederile legislative din România. Toți acești medici veterinari au recomandat să se respecte legislația europeană specifică pentru pesta porcina africana și strategia UE privind această boală. România are medici veterinari profesioniști, capabili să gestioneze corect pesta porcină africană în condițiile în care sunt lăsați să iși exercite corect profesia, iar promovarea în funcțiile de conducere să fie realizată exclusiv pe criterii de competențe profesionale" se mai arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News