Rusia a prezentat joi o nouă bancnotă pe care sunt imprimate imagini din Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Moscova în 2014, informează AFP.
Această bancnotă, în valoare de 200 de ruble (2,92 de euro), este ilustrată cu imaginea unui monument dedicat gloriei Marinei înălţat în oraşul Sevastopol, avanport al Flotei Ruse la Marea Neagră, şi a unor ruine greco-romane din oraşul Chersonesos (Hersones).
Aceste imagini au fost selectate în urma unui concurs naţional organizat anul trecut, potrivit Băncii Centrale a Rusiei.
'Aceasta reflectă dorinţa poporului rus de a vedea aceste simboluri pe bancnote', a dat asigurări preşedinta Băncii Centrale, Elvira Nabiullina.
Crimeea a fost anexată de Moscova în 2014, după ocuparea peninsulei de către trupele ruse şi un referendum calificat drept ilegal de Kiev şi de ţările occidentale.
Această anexare a dus la impunerea unor sancţiuni europene şi americane la adresa Rusiei, încă în vigoare.
La sfârşitul lui 2015, Rusia a mai emis o bancnotă în valoare de 100 de ruble, cu imagini din Crimeea şi Sevastopol.
Federaţia Rusă a mai prezentat joi o nouă bancnotă, în valoare de 2.000 de ruble, ilustrată cu imagini de pe cosmodromul rus Vostocinîi (în Extremul Orient), unde în aprilie 2016 a avut loc prima lansare a rachetei 'Soiuz-2.1a', relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu