Cele mai citite

Parlamentar rus, arestat pe aeroport, în Franța

arestat_87545400
Români arestați în Belgia

Parlamentarul și omul de afaceri rus Suleiman Kerimov a fost arestat marți seară de poliția franceză pe aeroportul din Nisa în legătură cu un caz de evaziune fiscală, a anunțat un reprezentant al Parchetului francez. 

Kerimov este plasat pe poziția 21 în topul celor mai bogați oameni de afaceri din Rusia realizat de revista Forbes, cu o avere netă estimată la 6,3 miliarde de dolari. Familia sa deține controlul asupra celui mai mare producător de aur din Rusia, Polyus.

El se află în arest pentru a fi interogat într-un caz legat de evaziune fiscală, a spus oficialul francez.

O sursă apropiată acestui caz a declarat că ancheta se concentrează pe achiziționarea mai multor reședințe de lux pe Riviera franceză prin intermediul unor companii-fantomă, ceea ce i-a permis lui Suleiman Kerimov să plătească taxe mai mici statului francez.

Ministerul de Externe rus a precizat că Kerimov deține un pașaport diplomatic și dispune de imunitate, autoritățile franceze fiind informate în legătură cu aceste aspecte, relatează Agerpres.

[citeste si]

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional
x close