Organizare alegeri prezidenţiale. Dăncilă: Totul e în grafic

Guvernul Dăncilă
Guvernul Dăncilă

Premierul demis Viorica Dăncilă a declarat, luni, că totul e în grafic în privința organizării alegerilor prezidențiale, inclusiv pentru cele din Diaspora, chiar dacă Guvernul nu are încă un ministru de Interne.

„Guvernul a lucrat în această perioadă și a pregătit mai multe măsuri în beneficiul românilor. Am urmărit în detaliu și organizarea scrutinului pentru alegerea președintelui României, astfel încât să ne asigurăm că cetățenii își pot exercita dreptul de vot. Toate instituțiile implicate în organizarea și desfășurarea alegerilor și-au îndeplinit sarcinile prevăzute de legislația electorală, iar Ministerul Afacerilor Interne a transmis în străinătate materialele necesare scrutinului. Prin urmare, totul este în grafic în legătură cu pregătirea alegerilor, chiar dacă nu avem numit un ministru al Afacerilor Interne”, a spus Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern, transmite Mediafax.

Alegerile prezidențiale au loc pe 10 noiembrie în țară și între 8 și 10 noiembrie în străinătate. De asemenea, al doilea tur de scrutin e programat pentru 24 noiembrie în țară și între 22 și 24 noiembrie în Diaspora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel