Ludovic Orban a luat foc după ce s-a trezit în şedinţa de Guvern de vineri dimineaţă, cu două ordonanţe de urgenţă pe ordinea de zi.
Ludovic Orban a răbufnit după anunţul făcut de ministrul Educaţiei, Monica Anisie, care a cerut introducerea pe ordinea de zi a două ordonanţe de urgenţă, despre care premierul nu ştia nimic.
" Aprobat, dar vă spun de acum, nu mai accept introducerea pe ordinea de zi a niciunei ordonanţe de urgenţă pe care nu o discutaţi în prealabil cu mine. Nu mi se pare normal, pe nepusă masă, să ne trezim cu două ordonanţe de urgenţă despre care habar nu aveam. Ca să nu mai spun că sunt subiecte care trebuiau discutate anterior", a spus Ludovic Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News