O femeie a primit câștig de cauză în instanță după ce s-a împiedicat de un cui.
Femeia, din Cluj, a cerut despăgubiri de 200.000 de euro după ce s-a împiedicat de un cui în parcarea unui magazin de bricolaj. Ea a căzut, și-a spart nasul și și-a luxat umărul.
În urma incidentului din parcarea magazinului, femeia a avut nevoie de mai multe zile de spitalizare dar și de recuperare, făcând kinetoterapie timp de șase luni.
Femeia a dat în judecată magazinul și a cerut 200.000 de euro daune morale. Instanța a decis să primească 20.000 de euro.
Decizia nu este definitivă. Poate fi atacată la ÎCCJ.
Reprezentanții magazinului sunt de părere că femeia ar fi trebuit să fie mai atentă și să respecte regulile de circulație în parcare. Astfel, conform acestora, nu ar fi ajuns în acea situație.
Judecătorii nu le dau dreptate, pentru că, la momentul incidentului, nu existau culoare speciale de deplasare pentru pietoni în parcarea magazinului, conform Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu