Nicolae al României, mesaj emoționant la un an de la decesul Reginei Ana

Nicolae al României a transmis un mesaj pe o rețea de socializare, la un an de la trecerea în neființă a regretatei Regine Ana.

Fiu al Principesei Elena a României, sora mai mică a Principesei Margareta şi fiica Regelui Mihai I al României şi a principesei Ana, Nicolae al României a trimis un mesaj emoționant la un an de la moartea Reginei Ana, bunica sa.

„Astăzi se împlineşte un an de când bunica mea, Regina Ana, s-a stins din viaţă.  Nicio zi nu a trecut de atunci fără să o fi purtat în gândul şi-n sufletul meu. Îmi amintesc de firea ei ştrengărească şi voluntară, de zâmbetul ei, de sufletul ei cald. Îmi amintesc de preumblările noastre în căutarea aventurilor, îmi amintesc de partidele de pescuit sau de golf, de fiecare dată ea, Regina, dovedindu-se neobosită în a încerca să mă mai înveţe ceva nou.

Bunica mea a fost un rar exemplu de dăruire şi curaj. Neclintită în devotamentul său, a stat alături de bunicul meu vreme de 68 de ani. Mereu alături unul de celălalt, Regele şi Regina au fost pentru mine un exemplu preţios de iubire adevărată şi viaţă împlinită. Până la sfârşit, atunci când se priveau, puteam să văd în ochii amândurora sclipirea de dragoste pe care şi-o purtau unul altuia. Respectul şi admiraţia pe care fiecare le simţea pentru celălalt erau sincere, profunde şi de nobile, dovezi rare ale unor personalităţi extraordinare.

Mai cu seamă în aceste momente, gândurile şi rugăciunile mele merg către bunicul meu, Regele Mihai, iar figura luminoasă a bunicii mele, Regina Ana, va rămâne pentru totdeauna în sufletul meu", a transmis nepotul Regelui Mihai pe pagina personală de Facebook.

Regina Ana, soția Regelui Mihai, avea 92 de ani în momentul în care a trecut la cele veșnice, la 1 august 2016. Ea s-a născut pe 18 septembrie 1923 în familia prințului Rene de Bourbon-Parma și a soției sale, prințesa Margareta a Danemarcei.

L-a cunoscut pe Mihai I, regele României, la finalul anului 1947, iar cei doi s-au căsătorit la Atena pe 10 iunie 1948, la jumătate de an după abdicarea forțată a regelui României.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel