Myspace, arhivă pierdută. Înregistrările încărcate în perioada 2003-2015 au dispărut

Mihai Ciobanu / 18 Martie 2019 / 16:26 Salveaza PDF Comentarii
Myspace
Descriere foto: Myspace

Reţeaua de socializare Myspace şi-a cerut scuze după ce a recunoscut că a pierdut înregistrările muzicale încărcate pe site de la lansarea acestuia, în 2003, până în 2015. 

Într-un mesaj adresat utilizatorilor, compania cu sediul în California a precizat că ''este posibil ca toate fotografiile, videoclipurile şi fişierele audio încărcate cu mai mult de trei ani în urmă să nu mai fie disponibile'' din cauza mutării bazei de date pe un alt server, potrivit Press Association. Pe Myspace se află 53 de milioane de melodii, care aparţin a peste 14 milioane de artişti, membri ai platformei, cei mai mulţi dintre aceştia fără contracte cu case de discuri. 

Numărul exact de cântece pierdute nu este cunoscut, dar utilizatorii platformei se tem că este posibil ca piese de referinţă, de la începutul carierei unor artişti, să fi dispărut definitiv. Myspace era platforma preferată a adolescenţilor la începutul anilor '2000 şi a fost punctul de lansare a carierei unor artişti precum Calvin Harris şi Arctic Monkeys. Site-ul a fost ulterior devansat de Facebook în preferinţele utilizatorilor. În momentul maxim de popularitate, Myspace a fost unul dintre cele mai vizualizate site-uri din lume. În iunie 2006 a devenit cel mai vizitat site din Statele Unite, devansând Google. 

În ciuda popularităţii sale în declin, Myspace a continuat să fie o reţea de socializare cu tematică muzicală atât pentru artişti debutanţi, cât şi pentru cei cunoscuţi. "În urma transferului de baze de date pe un alt server, este posibil ca toate fotografiile, videoclipurile şi fişierele audio încărcate cu mai mult de trei ani în urmă să nu mai fie disponibile pe Myspace", a precizat compania pe pagina sa. 


"Ne cerem scuze pentru neplăcerile provocate", au scris reprezentanţii companiei 



Utilizatorii s-au plâns pe site-ul de discuţii Reddit că, în ultimul timp, nu mai pot asculta muzică pe Myspace. "Cu aproximativ un an în urmă, toată muzica de pe MySpace, din 2015 sau mai veche, nu a mai putut fi ascultată", s-a plâns un utilizator. "La început, MySpace a spus că lucrează la remedierea problemei, dar au recunoscut, în cele din urmă, că au pierdut toate datele (la care se pare că nu aveau o copie de siguranţă?)", a adăugat internautul.

Vezi şi: Augustin Lazăr, decizie BOMBĂ privind viitorul său

Când va fi externat Dragnea. Ștefănescu: E obligatoriu!


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24