Muncitor, electrocutat în camera de hotel

Autorităţile au demarat luni o anchetă după ce muncitor a murit electrocutat într-o cameră a Hotelului Moldova, în cursul nopţii de duminică spre luni. 

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat că a fost solicitat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi pentru a interveni în cazul unui accident care a avut loc la Hotelul Moldova. 

"În timp ce suda, persoana s-a electrocutat prin curent continuu. În momentul sosirii echipajului medical, era apă pe jos, iar persoana prezenta asistolie şi nu a răspuns la manevrele de resuscitare. Poarta de intrare era la nivelul hemitoracelui drept anterior. El avea halenă etanolică", a precizat Diana Cimpoeşu. 

Poliţiştii şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Iaşi au demarat o anchetă. Bărbatul nu avea echipament de protecţie. 

"Am demarat o anchetă. Vom stabili cu exactitate caracterul accidentului. Colegii noştri s-au deplasat la locul accidentului, de unde au luat primele declaraţii. Aşteptăm rezultatul medico-legal pentru a afla cauzele decesului", a declarat purtătorul de cuvânt al ITM Iaşi, George Tanasievici, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel