Multe firme gălățene intră în insolvență. Creștere de aproape 7%

Pexels
Pexels

Un număr de societăți comerciale din Galați au intrat în insolvență în acest an, mai multe față de anul trecut. 

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a crescut cu 6,82 la sută în primul trimestru al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, fiind înregistrate 1.410 insolvenţe, reiese din datele publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), relatează Viața Liberă

La nivelul Regiunii Sud-Est, din care face parte și județul Galați, în primul trimestru al acestui an s-a înregistrat, spre deosebire de trendul național, o reducere a numărului de insolvențe, de la un total de 188 la 154, ceea ce corespunde unei scăderi a acestor cazuri cu 18 la sută. Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 297, în creştere cu 112,14 la sută faţă de ianuarie-martie 2020. Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Cluj - cu 130 de insolvenţe (plus 94,03 la sută), Bihor - 108 (minus 20 la sută) şi Timiş - 75 (minus 3,85 la sută). Cele mai puţine insolvenţe s-au înregistrat în judeţele Harghita - 5, Vaslui şi Neamţ - câte 6.

Cu 6 cazuri mai mult față de 2020


La nivelul Regiunii Sud-Est, în județul Galați s-a înregistrat în primul trimestru al acestui an 39 de cazuri de insolvență, față de 33 în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce corespunde unei creșteri de 18,18 la sută. Județul Constanța a înregistrat în primele trei luni ale acestui an 38 de insolvențe, cu mult sub primul trimestru al anului trecut, când au fost 84 de insolvențe, astfel că s-a ajuns la o scădere cu 54,76 la sută. În celelalte județe din Regiunea Sud-Est, Brăila a avut, de asemenea, 38 de insolvențe în primele trei luni ale acestui an (+15,15 la sută), în Vrancea au fost 17 insolvențe (+54,55 la sută), în Buzău au fost 14 insolvențe (-41,67 la sută), iar în Tulcea au fost 17 insolvențe (+54,55 la sută).

Insolvențe în domeniul comerţului cu ridicata

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a consemnat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, în construcţii şi în industria prelucrătoare.
În martie 2021 au fost înregistrate 623 de insolvenţe, cele mai multe în Bucureşti (130) şi în judeţele Cluj (52) şi Timiş (41).

În Regiunea Sud-Est, în total au fost în luna martie 78 de cazuri de insolvență, dintre care, cele mai multe - 25 - s-au consemnat în județul Galați. În celelalte județe din regiune, Brăila a avut 22 de insolvențe, șase au fost în Buzău, 16 în Constanța, nouă în Vrancea, în timp ce în Tulcea nu a fost înregistrat niciun caz.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy