Moțiune pentru destituirea președintelui

Deputați sud-coreeni au depus joi o moțiune de destituire împotriva președintei Park Geun-Hye, implicată de mai multe săptămâni într-un răsunător scandal de corupție care lovește țara și care îi paralizează guvernul.

În moțiune, Park Geun-Hye este acuzată de încălcarea Constituției și de delicte penale, de la eșecul de a proteja poporul de corupție la abuz de putere. Moțiunea urmează să fie supusă vineri votului Adunării Naționale.

Dacă moțiunea va fi adoptată, va mai avea totuși nevoie de validarea Curții Constituționale. În cazul validării, Park Geun-Hye ar urma să devină primul șef de stat sud-coreean ales democratic care nu își termină mandatul de cinci ani.

Park Geun-Hye a spus că ar accepta o destituire parlamentară. Însă ea a adăugat că va rămâne în funcție pe parcursul examinării moțiunii de către Curtea Constituțională, o procedură care ar putea dura luni de zile.

Drumul spre procedura de destituire a fost unul tumultos. Depunerea moțiunii se explică în bună parte prin manifestațiile ample, în care milioane de persoane au ieșit în stradă pentru a cere președintei să demisioneze, iar partidelor politice — să o destituie în cazul unui refuz.

Presiunea opiniei publice a fost crucială pentru a se ajunge ca un număr suficient de deputați ai Partidului Conservator al președintei Park, Saenuri, să se declare pregătiți să se alăture celor din opoziție pentru a susține moțiunea, care, pentru a fi adoptată, are nevoie de două treimi din voturi.

Săptămâna trecută, moțiunea avea sprijinul a 171 de deputați independenței și ai opoziției, dintr-un total de 300. Prin urmare, îi lipseau sprijinul a 29 de membri ai Saenuri.

Deputații Saenuri care sunt anti-Park au ezitat, însă acum par deciși să voteze, în special după ce partidul a transmis că ei vor putea vota cum le dictează conștiința, scrie Agerpres.

"Nu facem predicții", a declarat totuși Kang Sun-A, o purtătoare de cuvânt a Partidului Democrat, principala formațiune de opoziție. "Însă milităm pentru destituire, deoarece aceasta este dorința poporului", a spus ea.

Scandalul o are în centru pe Choi Soo-Sil, prietenă apropiată a președintei.

Arestată la începutul lunii noiembrie, Choi Soo-Sil își așteaptă procesul în care este judecată pentru extorcare și abuz de putere.

Ea este acuzată că și-a folosit relațiile de prietenie cu președinta pentru a forța grupurile industriale să dea bani unor fundații dubioase și că s-a folosit de acestea din urmă în scopuri personale. Președinta este suspectată de complicitate.

Choi Soo-Sil este de asemenea suspectată că s-a amestecat în probleme de stat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel