Miriuță, noul antrenor al echipei FC Hermannstadt

Vlad Manolache / 09 oct 2018 / 23:58 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Vasile Miriuță a semnat cu echipa sibiană FC Hermannstadt.

Vasile Miriuţă este noul antrenor principal al echipei de fotbal FC Hermannstadt, cu care a semnat un contract valabil până în vara anului 2019, a anunţat clubul din Liga I, marţi, la câteva ore după ce ajunsese la un acord cu Alexandru Pelici pentru rezilierea contractului.

Înţelegerea cu Miriuţă prevede posibilitatea prelungirii colaborării, iar tehnicianul a condus deja primul antrenament al noii sale echipe, pe gazonul Stadionului ''Municipal'' din Sibiu.

''Nu mi-a fost greu să ajung la o înţelegere cu oamenii de aici. Aşa suntem noi, ardelenii. Ne-am cunoscut prima dată ieri, iar astăzi am semnat. Sunt nişte oameni minunaţi, care doresc binele echipei, aşa cum îl doresc atât eu, cât şi toată suflarea din oraş, inclusiv jucătorii. Am semnat un contract valabil până la anul, în vară. Eu unul îmi doresc clasarea pe unul din primele 8 locuri. Jucătorii sunt băieţi buni, muncitori. Le-am spus şi lor că o luăm de la zero. Chiar au caracter şi sunt sigur că împreună vom face treabă bună, pentru că e în interesul tuturor, şi al lor mai ales, să joace foarte bine'', a declarat noul antrenor principal al echipei sibiene.

Alte trei nume în lot

Vasile Miriuţă a mai declarat că staff-ul tehnic va fi completat cu încă trei membri, iar la nivelul lotului o decizie va lua după ce îi va vedea câteva zile la antrenamente pe jucători.

''Mai vin un antrenor secund, care e şi metodist, un doctor şi un kinetoterapeut. În ceea ce priveşte lotul, vom vedea în zilele următoare. Dacă vom mai aduce, trebuie să aducem ceva mai bun decât avem. Îmi trebuie câteva zile să vedem ce şi cum. Am văzut câteva jocuri, mi-am făcut o părere, dar orice jucător care ne poate ajuta e binevenit'', a precizat tehnicianul.

Miriuţă consideră că ''alb-roşii'' au fost urmăriţi de ghinion în prima parte a sezonului: ''Le-a lipsit şi şansa. În fotbal trebuie să ai şi noroc''.

 

 


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26