EXCLUSIV  Mircea N. Stoian crede că Iohannis a câștigat după ”dezbaterile” din turul 2

Mircea N Stoian
Mircea N Stoian

Mircea N. Stoian, specialist în comunicare nonverbală, a vorbit pentru DC News, despre dezbaterea conferinței Vioricăi Dăncilă și dezbaterea lui Klaus Iohannis.

DC News: Din punct de vedere al comunicării, care este opinia dvs. cu privire la cele două dezbateri separate organizate marți seară de către doamna Viorica Dăncilă și domnul președinte Klaus Iohannis? Cum au transmis mesajele către public? Ce au dat de înțeles?

'Acest fapt depinde și de mesajul transmis. Iohannis a fost mult mai relaxat. A fost stăpân pe situație, fapt și din agresivitatea moderată a acestuia. Nu este implicat afectiv în ceea ce spune. Este un discurs bine structurat, și-a permis glume. Doamna Dăncilă este implicată afectiv foarte tare.

M-am uitat fugitiv și peste răspunsul acesteia la întrebarea cu ceasul. Este un  răspuns al unui om care încearcă să se scuze. La acest nivel, este normal să ai un ceas de 10.000 de euro. Nu este ieșit din comun. Consider că la doamna Dăncilă problema este comunicarea pe partea vizuală. Dânsa se îmbracă într-un stil de nuntă, de botezuri, care nu este pe placul tinerilor și a diasporei' a spus Mircea N. Stoian.

DC News: Ce reflectă, din punct de vedere al comunicării, faptul că domnul Iohannis a dorit să aibă o dezbatere confortabilă, controlată și organizată, cu scopul de a evita cât mai mult cu putință întrebările incomode... spre deosebire de doamna Dăncilă, care a stat în picioare, a vorbit peste 2 ore, fiindu-i adresate mult mai multe întrebări, majoritatea incomode, din partea tuturor jurnaliștilor care au dorit să participe la dezbaterea/conferința de presă organizată de aceasta?

'Acest fapt relevă disperarea de a suplini cantitativ ceea ce lipsește calitativ. Diferența s-a văzut în structură. Iohannis a organizat dezbaterea avându-l în spate pe Rareș Bogdan, fost om de televiziune. Domnul președinte și-a chemat jurnaliștii pe care i-a dorit, cam din toate zonele. Întrebările și tonul discuțiilor au fost pe placul lui ceea ce a și dânsul a declarat la un moment dat. Viorica Dăncilă s-a pierdut în foarte multe amănunte. I-au fost adresate multe întrebări cu un timp de răspuns foarte scurt și fără posibilitatea de a lămuri problemele în profunzime.

Repet, a dorit să inducă faptul că este o femeie populară și că poate să răspundă unui lung șir de întrebări. Din punct de vedere al comunicării, doamna Dăncilă a făcut o greșeală. Faptul că a organizat o dezbatere în același timp cu Iohannis nu a făcut decât să disipeze atenția publicului. Este o greșeală. Dacă organizau în următoarea zi conferința de presă aveau mult mai multă audiență.' a precizat Mircea N. Stoian, pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel