Minor arestat la domiciliu, după ce a produs un accident mortal

Arestat la domiciliu
Arestat la domiciliu

Minorul de 16 ani, care marţi a provocat un grav accident, în care o fată de 18 ani a murit, va fi arestat la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de magistrații Tribunalului Dolj.

Tribunalul Dolj a admis vineri contestaţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova împotriva hotărârii Judecătoriei Craiova prin care minorul de 16 ani fusese plasat sub control judiciar, informează Agerpres.

O tânără de 18 ani a murit marţi dimineaţa, după ce maşina în care se afla, condusă de un adolescent de 16 ani, aflat în stare de ebrietate, s-a răsturnat în zona Centurii de Nord a Craiovei. Potrivit IPJ Dolj, accidentul a avut loc în jurul orei 3,00, în noaptea de luni spre marţi, iar în maşina condusă de băiat se mai aflau încă două persoane. 

"Marţi, în jurul orei 3,00, un tânăr de 16 ani a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea şi s-a răsturnat. În urma accidentului a rezultat decesul unei fete de 18 ani, rănirea uşoară a şoferului şi a celorlalţi doi pasageri. În urma testării (şoferului - n.r.) a rezultat o alcoolemie de 0,49 mg/l", conform IPJ Dolj. 

Tânărul conducea maşina pe strada Viitorului din Craiova, din direcţia Centurii de Nord către Hanul Doctorului. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru mai multe infracţiuni: ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice, a precizat sursa citată. 

Băiatul de 16 ani, fiul unor magistraţi din Craiova, a fost marţi seara reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, însă în urma deciziei de miercuri a Judecătoriei Craiova a fost eliberat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel