€ 5.0918
|
$ 4.3226
|
Curs valutar: € 5.0918
|
$ 4.3226
 

Ministru palestinian, arestat în Israel. Cresc tensiunile între cele două state

leul_11239900 Leul, un simbol al Ierusalimului încă din vremuri străvechi

Ministrul palestinian pentru Afacerile Ierusalimului a fost arestat în Israel. Fadi al-Hadami este acuzat de încălcarea legii care interzice orice activitate politică desfăşurată de Autoritatea Palestiniană în Ierusalim. 

Ministerul palestinian pentru Afacerile Ierusalimului a informat, prin intermediul unui comunicat, că polițiștii au percheziționat locuința ministrului și l-au reținut ulterior. Autoritatea Palestiniană descrie arestarea lui Hadami ca fiind parte a unei „campanii de hărțuire", scrie Mediafax. 

„Acesta este interogat de către ofițerii de poliție", a informat Micky Rosenfeld, purtătorul de cuvânt al Poliției, care a refuzat să ofere informații suplimentare despre acest caz.

Palestina acuză Israelul de hărţuire

Potrivit Associated Press, și Adnan Ghaith, guvernatorul palestinian al Ierusalimului de Est, este anchetat pentru aceeași faptă.

Mișcarea Fatah, a președintelui Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, a condamnat arestarea oficialului și a informat că decizia autorităților israeliene de a-l reține pe acesta face parte din acțiunile Israelului de a menține controlul asupra întregului Ierusalim, nepermițând activitatea niciunui oficial palestinian în oraș.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
În plină criză economică și petrolieră, PSD ar trebui să iasă de la guvernare?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close