Miliardarul Richard Branson zboară azi în spaţiu / LIVE

Foto ilustrativ. Imagine de WikiImages de la Pixabay
Foto ilustrativ. Imagine de WikiImages de la Pixabay

Miliardarul Richard Branson va zbura astăzi, pentru prima dată, în spațiu. 

Antreprenorul britanic Richard Branson, fondatorul Virgin Galactic, urmează să zboare duminică pentru prima dată în spaţiu la bordul avionului spaţial VSS Unity, alături de alte cinci persoane, informează DPA.

Excentricul miliardar doreşte să ajungă la peste 80 de kilometri deasupra Pământului.

Vehiculul spaţial VSS Unity şi avionul purtător VMS Eve vor decola de pe cosmodromul comercial Spaceport America din statul american New Mexico la puţin timp după răsăritul soarelui (ora locală).

La o altitudine de aproximativ 15.000 metri, Unity urmează să fie eliberat de Eve şi să se deplaseze singur în spaţiul suborbital.

'Fereastra pentru următorul zbor test al SpaceShipTwo Unity (navă spaţială) se deschide pe 11 iulie, sub rezerva condiţiilor meteorologice şi a verificărilor tehnice', transmitea Virgin Galactic într-un comunicat.

Branson, Bezos și Musk, pe piața turismului spațial

Scopul lui Branson, dar şi al fondatorului Amazon, Jeff Bezos, şi al CEO-ului de la Tesla, Elon Musk, este de a intra pe piaţa turismului spaţial.

Richard Branson şi-a programat zborul cu nouă zile mai devreme decât miliardarul Jeff Bezos. Acesta din urmă vizează un zbor suborbital cu vehiculul New Shepard al companiei sale, Blue Origin, pe 20 iulie, conform Agerpres.

O femeie îl va însoți pe Jeff Bezos în spațiu

O femeie de 82 de ani, Wally Funk, îl va însoţi pe Jeff Bezos în spaţiu la bordul unui zbor al companiei sale Blue Origin, pe 20 iulie, devenind cea mai vârstnică persoană care călătoreşte în spaţiu, a anunţat compania, potrivit AFP.

Cine va mai zbura alături de Jeff Bezos

Funk va fi al patrulea pasager al acestui prim zbor cu echipaj al companiei de turism spaţial, alături de miliardar, de fratele său, Mark Bezos, şi de câştigătorul unei licitaţii al cărui nume nu a fost încă dezvăluit, transmite Agerpres.

În anii '60, Wally Funk făcea parte dintr-un program privat numit "Mercury 13", un grup de 13 femei care au trecut aceleaşi teste ca şi astronauţii bărbaţi selectaţi în cadrul programului Mercury al NASA pentru a trimite primii americani în spaţiu.

"Mi-au spus că am făcut treaba mai bine şi mai repede decât oricare dintre bărbaţi", a declarat Wally Funk într-un videoclip postat pe contul de Instagram al lui Jeff Bezos la momentul anunţului. 'Am spus că vreau să fiu astronaut. Dar nimeni nu a vrut să mă ia. Nu credeam că voi merge vreodată acolo-sus. Voi iubi fiecare secundă' (Vezi știrea aici).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel