Urmărește emisiunea live


Mii de oameni în stradă pentru salvarea planetei

Mii de tineri europeni, elevi şi studenţi, au ieşit în stradă vineri pentru o mare zi de mobilizare mondială pentru a pune schimbările climatice în centrul alegerilor europarlamentare de duminică, relatează AFP.

La Berlin, elevii s-au adunat în jurul prânzului în faţa emblematicei Porţi Brandenburg. Mitinguri importante au avut loc de asemenea la Hamburg (17.500 de protestatari, conform poliţiei), la Frankfurt (4.500 de persoane) pentru a mărşălui către Banca Centrală Europeană şi la Leipzig (5.000).

"Schimbările climatice nu se opresc la frontiere, într-o zi ele vor fi ireversibile", a declarat un manifestant Aaron Langguth, în vârstă de 21 de ani, student la comunicare din Berlin.

Într-un editorial pentru ziarul german Süddeutsche Zeitung, activista suedeză în vârstă de 16 ani Greta Thunberg, iniţiatoarea mişcării "Fridays for Future", şi alter ego-ul ei german, Luisa Neubauer, au făcut un apel pentru o mobilizare cât mai largă în Europa şi în lume.

"Este timpul ca noi toţi să rezistăm la scară mondială", au scris ele.

"Avem sentimentul că mulţi adulţi nu au înţeles încă pe deplin că noi, tinerii, nu putem opri singuri criza climei", au adăugat cele două activiste.

Greta Thunberg a condus vineri o manifestaţie la care au participat circa 4.000 de tineri la Stockholm. La Oslo, câteva sute de tineri au mărşăluit, susţinuţi de premierul Erna Solberg. În mulţime, pancarte cu mesaje precum "Nu vom putea bea petrol sau mânca bani".

Tineri au ieşit de asemenea pe străzile din Praga, precum şi în alte peste zece oraşe din Cehia.

"Votaţi pentru climat, nu pentru bani. Votaţi la alegeri pentru o viaţă mai bună, nu pentru cărbune", a afirmat una dintre principalele figuri ale mişcării din această ţară, Anna Mezgerova, 15 ani.

La Paris, demonstranţi au scos dintr-o primărie portretul oficial al lui Emmanuel Macron, o operaţiune condusă de peste trei luni pentru a solicita mai multe acţiuni pentru climă.

La Strasbourg (nord-estul Franţei), mai mult de o mie de manifestanţi au mărşăluit spre Parlamentul European.

"Şi unul, şi două şi trei grade sunt o crimă împotriva umanităţii, iar patru şi cinci şi şase grade sunt sfârşitul omenirii", au scandat protestatarii, într-o nouă mobilizare cu două zile înainte de scrutinul european.

La Viena, manifestaţia a mobilizat circa 1.500 de persoane, potrivit poliţiei. Protestatarii s-au adunat în faţa reprezentanţei Uniunii Europene cu o urnă plină cu "buletine de vot pentru viitor".

Alte demonstraţii au scos mii de tineri la Geneva, Roma, Milano, Florenţa, Palermo, Barcelona şi Madrid, unde protestatarii adunaţi în piaţa Puerta del Sol au reamintit că "suntem toţi în aceeaşi barcă".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel