Mihail Vlasov a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov, a fost arestat preventiv, miercuri,  pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut un milion de euro de la un om de afaceri, pentru a-l ajuta să câştige un dosar de arbritraj. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la instanța supremă. 

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Mihail Vlasov ar fi cerut unui om de afaceri un milion de euro pentru a-l ajuta să câştige un dosar de arbitraj, iar marţi a primit de la acesta 200.000 de euro din suma cerută, fiind reţinut pentru trafic de influenţă, a informat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

DNA a arătat că procurorii Secţiei de Combatere a Corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul lui Vlasov, pentru trafic de influenţă.

Potrivit comunicatului DNA, la discuţia dintr-un  restaurant,  Mihail Vlasov "i-a învederat denunțătorului faptul că, inițial trebuie remisă suma de 200.000 euro, urmând ca ulterior, după ce instanța de arbitraj urma să dispună amânarea cauzei, până la următorul termen de judecată, acesta să îi mai remită încă 300.000 euro, în același scop. După remiterea acestei sume de bani, instanța de arbitraj urma să dispună o soluție favorabilă denunțătorului".

"Începând cu anul 2013, martorul denunțător alături de fostul său partener de afaceri erau părţi într-un dosar de arbitraj, în calitate de pârâţi-reclamanţi, dosar înregistrat pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Printr-un intermediar, denunțătorul a aflat că inculpatul Vlasov Mihail este interesat de industria de tipar din România și că dorește să-l cunoască", se arată în comunicatul DNA.

"La data de 13.03.2014, în urma unei programări prealabile, denunțătorul s-a prezentat la biroul inculpatului Vlasov Mihail, situat în sediul Camerei de Comerț și Industrie a României, unde, pe parcursul discuției, inculpatul i-a pretins denunțătorului suma de 1.000.000 euro pentru a-l ajuta să câștige procesul respectiv. După mai multe negocieri, în finalul discuţiei, Vlasov Mihail i-a propus denunțătorului următoarea înţelegere: să-i promită acestuia suma de 1.000.000 euro, iar, până la termenul din 19.03.2014, să îi dea 200.000 euro, urmând a primi de la instanţă mai multe termene de judecată, astfel încât să aibă timpul necesar să achite, în tranşe, întreaga sumă de bani", se arată în comunicatul DNA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel