Mihai Toader, fostul director a Poştei Române, 10 ani şi şase luni de închisoare

Mihai Toader, fostul director al Poştei Române, a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Bucureşti la zece ani şi şase luni închisoare, pentru abuz în serviciu într-un dosar în care prejudiciul este de 6,5 milioane de euro. Decizia nu este definitivă.

Tribunalul Bucureşti i-a condamnat şi pe fostul director executiv economic al Companiei Naţionale Poşta Română, Emanoil Lepădatu, fostul director executiv dezvoltare strategică, Andrei Marinescu, şi fostul şef al Departamentului IT în CN Poşta Română Vasile Bărbuleţ.

Toţi trei au primit, ca şi Mihai Toader, câte zece ani şi şase luni de închisoare, pentru abuz în serviciu.

Cei patru foşti directori trebuie să achite Companiei Naţionale Poşta Română 6.583.000 de euro cu dobânda legală aferentă de la data săvârşirii infracţiunii şi până la achitarea integrală a debitului.

În decembrie 2014, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată pe Dan Mihai Toader, fost director general al Companiei Naţionale Poşta Română, Emanoil Lepădatu, fost director executiv economic, Andrei Marinescu, fost director executiv dezvoltare strategică şi Vasile Bărbuleţ, fost şef al Departamentului IT în CN Poşta Română, toţi fiind acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Citește și: Poșta Română. Bpost, operatorul belgian de servicii poștale, va cumpăra acțiunile companiei

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2008, Dan Mihai Toader, Emanoil Lepădatu, Andrei Marinescu, în calitate de directori, şi Bărbuleţ Vasile, în calitate de şef departament, "şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu în contextul organizării şi derulării achiziţiei şi implementării unor produse informatice de la firma Data Tech Business Solutions Ltd Cipru".

Produsele au fost cumpărate la un preţ supraevaluat de 12 ori, în lipsa fondurilor proprii aferente şi fără îndeplinirea în totalitate a obligaţiilor contractuale de către furnizor, paguba produsă patrimoniului CN Poşta Română fiind estimată la 6.583.000 de euro, a arătat DNA, într-un comunicat de presă.

Cei patru inculpaţi ar fi contribuit astfel la obţinerea, de către firma Data Tech, a unui avantaj patrimonial constând în diferenţa dintre preţul de achiziţie al produsului de la producătorul Computer Associates şi preţul de vânzare către Poşta Română, respectiv suma de 6.083.000 de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel