Senatorul de Arad Mihai Fifor, fost ministru al Apărării Naţionale, ar putea fi candidatul PSD pentru Primăria Arad, existând discuţii în acest sens la nivelul conducerii filialei judeţene, însă o decizie va fi luată după alegerile europarlamentare, pentru care Fifor a fost desemnat şef de campanie în municipiu. Surse din cadrul PSD Arad au declarat, joi, pentru Agerpres, că Mihai Fifor este susţinut de o mare parte din echipa de conducere a filialei judeţene a partidului pentru a deveni candidatul pentru Primăria Arad, aceste discuţii având loc şi în Biroul Permanent Judeţean al PSD. Preşedintele filialei judeţene, deputatul Dorel Căprar, a confirmat acest lucru, însă a spus că nu a fost luată încă o decizie.
"Există această posibilitate"
"Există această posibilitate, ca domnul Fifor să fie candidatul nostru pentru Primăria Arad, însă nu s-a luat o decizie finală. Discuţiile continuă, dar pentru moment ne concentrăm pe campania pentru alegerile europarlamentare", a spus Căprar. Liderul judeţean al PSD a precizat că senatorul Mihai Fifor a fost ales şef al campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare în municipiu, în timp ce şeful campaniei pe judeţ va fi deputatul Florin Tripa. Mihai Fifor nu a putut fi contactat, până la transmiterea acestei ştiri, pentru a oferi un punct de vedere cu privire la eventuala sa candidatură pentru Primăria Arad, relatează Agerpres.
Vezi şi: Kovesi, audiere. PSD: Lăsați probele să vorbească, nu politicienii!
Lucian Onea, șeful unității speciale DNA, scăpat de CSM
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News