Michelle Obama, vicepreședinte SUA! Scenariul ireal prinde contur

2011: Barack Obama whispers to Michelle Obama
2011: Barack Obama whispers to Michelle Obama

Michelle Obama ar putea fi următorul vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii.

Deși pare inițial o glumă, Michelle Obama e luată în calcul pentru funcția de vicepreședinte. Joe Biden, fostul vicepreședinte al lui Barack Obama, și singurul candidat al Partidului Democrat rămas în cursa pentru confruntarea cu Donald Trump, nu s-a ferit să precizeze că Michelle Obama e pe lista posibililor vicepreședinți. Bineînțeles, în cazul în care acesta va reuși să îl învingă pe Donald Trump.

Într-un interviu acordat presei, potrivit CNN, Joe Biden a declarat că ar numi-o „fără ezitare” pe fosta Primă Doamnă vicepremier. „E genială și e și o femeie foarte frumoasă. Cei din familia Obama sunt niște prieteni extraordinari”, a mai precizat Biden, un apropiat al lui Barack Obama.

Declarația vine în contextul în care Joe Biden a promis că va alege o femeie care să-i fie vicepreşedinte în cazul în care îl va învinge pe Trump. În acest sens, Biden va numi o comisie care să-l ajute să aleagă dintr-o listă scurtă de nume.

Pe această listă se află și senatoarea Elizabeth Warren, care urcase până pe primul loc în sondaje în toamna trecută, dar care abandonat pe 5 martie cursa pentru învestitura democrată după ce nu a câştigat în niciunul din statele în care fuseseră organizate alegeri primare. După retragere Warren a declarat că îl susține pe Joe Biden.

Un alt nume vehiculat este cel al guvernatoarei statului Michgan, Gretchen Whitmer.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel