Mexicul va termina marţi desfăşurarea militarilor la frontiera de sud

[] []

14 iun 2019 / 21:35
Salveaza PDF Comentarii

Mexicul va termina marţi desfăşurarea a 6.000 de bărbaţi din Garda Naţională la frontiera de sud cu Guatemala, unul dintre angajamentele luate pentru a opri imigraţia ilegală spre Statele Unite. 'Desfăşurarea Gărzii Naţionale va fi finalizată marţea viitoare. A fost nevoie de mult efort pentru accelerarea procesului', a declarat într-o conferinţă de presă ministrul mexican de externe Marcelo Ebrard, citat de France Presse.

Ebrard a precizat că acest corp va fi compus din poliţia federală, militari ai infanteriei şi marină. Ministrul a spus că vor fi de asemenea trimişi la frontieră '825 de funcţionari ai Institutului Naţional de Migraţie'. Până atunci, 'nu este suficient personal şi aceasta este o mare problemă' în identificarea şi controlul migranţilor, a adăugat el.

La 7 iunie, după mai multe zile de negocieri dure, Washingtonul şi Mexicul au ajuns la un acord privind imigraţia ilegală, evitând astfel aplicarea plăţii drepturilor vamale asupra tuturor produselor mexicane importate în Statele Unite. Mexicul s-a angajat, printre altele, să consolideze controalele la graniţa cu Guatemala în sudul ţării şi să accelereze întoarcerea migranţilor din America Centrală spre ţările lor, în aşteptarea procesării cererilor de azil în Statele Unite.

Preşedintele american Donald Trump a salutat vineri măsurile luate de Mexic. Ministrul de externe mexican a mai spus că un dialog a fost deschis cu Guatemala, Honduras şi El Salvador şi că ţara sa a cerut şi participarea ONU pentru a încerca să rezolve criza migratorie.

Ca parte a acordului cu Washingtonul, Mexicul a acceptat ca măsurile luate să fie evaluate în termen de 45 de zile. Dacă fluxul de imigranţi ilegali care traversează această ţară spre Statele Unite nu este oprit, acordul ar putea fi revizuit, mai ales cu o reformă a legislaţiei mexicane privind dreptul de azil.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27