Tânărul, finlandez de origine somaleză, urma să vină în Bucureşti, pe 4 februarie, cu o cursă aeriană low cost din Anglia, dar a fost reţinut de serviciile britanice.
Un terorist al grupăriui jihadiste Stat Islamic (SI) a fost depistat la timp şi arestat de către autorităţile britanice înainte de a se urca într-un avion ce urma să aterizeze la Bucureşti, potrivit România TV.
Asupra jihadistului de 19 ani au fost găsite o hartă a Turciei, şi mai multe materiale de propagandă ale ISIS, inclusiv un ghid de luptă.
Militantul şi-a folosit banii proveniţi dintr-un împrumut guvernamental necesar perioadei de studii din Anglia pentru a-şi lua bilet spre Bucureşti. De aici, urma să plece în Turcia, cu destinaţia finală Siria, unde s-ar fi alăturat grupării teroriste Stat Islamic.
Jihadistul de 19 ani a fost arestat pentru trei ani şi şase luni, pentru pregătirea unor atentate teroriste.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News