Membrii Congresului SUA, implicați într-un accident de tren

 Un tren închiriat care transporta membri republicani ai Congresului american a lovit miercuri o maşină de gunoi la o trecere la nivel cu calea ferată, conform informaţiilor transmise de Casa Albă o persoană pierzându-şi viaţa şi o alta fiind grav rănită, ambele din respectiva maşină, şi nu sunt răniţi grav în rândul congresmanilor, transmite Reuters. 

În maşina de gunoi se mai afla şi o a treia persoană, care a fost de asemenea rănită, dar nu ar fi în stare gravă. 

'Nu sunt persoane grav rănite în rândul membrilor Congresului sau al echipelor lor', a spus purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, citată de Reuters, fără precizări dacă există răniţi uşor în rândul congresmanilor. 

Congresmanul Carlos Curbelo a declarat postului MSNBC că 'cei mai mulţi' dintre pasagerii trenului 'sunt OK'. 

Un singur rănit 

Trenul se îndrepta către Greenbrier (Virginia de Vest), unde Partidul Republican va avea seminarul anual de trei zile. 

O purtătoare de cuvânt a Institutului Congresional, care organizează acest eveniment, a declarat însă că un congresman a fost transportat la spital. 

În primele mesaje transmise presei de unii membri ai Congresului se menţiona că trenul nu a deraiat, dar că persoanele aflate în maşina de gunoi erau aparent rănite. 

'Trenul care transportă aleşi republicani la seminarul nostru a avut o coliziune, dar Rebecca şi eu suntem bine. Securitatea şi medicii sunt la bord şi ajută la investigaţie şi la tratarea rănilor', a scris pe Twitter congresmanul Bradley Byrne, menţionând în mesaj numele soţiei sale. 

Medicii au ajutat 

La rândul său, congresmanul Roger Marshall, care este de profesie medic, a scris tot pe Twitter că ajută răniţii. 

'Toţi suntem bine', a anunţat pe aceeaşi reţea de socializare un alt congresman, Pete Sessions. 

Echipele de securitate au izolat zona, unde ancheta este în desfăşurare, efectuându-se şi căutări în pădurea din apropiere, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel