Medicii i-au dat de trăit 3 ore. Astăzi are trei locuri de muncă. George Baltă: Înconjurați-vă de oameni puternici, nu de cei care vă plâng de milă

foto Facebook George Baltă
foto Facebook George Baltă

Medicii i-au dat trei ore de viață. Astăzi are trei locuri de muncă. Se numește George Baltă, este fost rugbyst. Mărturisește că are doi supereroi, părinții săi. 

Accidentul l-a suferit în timpul unui meci, în urmă cu 14 ani, când a fost lovit în ceafă, primind o lovitură de 500-600 de kg. 

”Mai erau vreo 10 minute din meci și, într-o grămadă ordonată, m-a prins puțin nepregătit. Am primit o lovitură în ceafă, bărbia mi-a fost înfiptă în piept, am auzit o trosnitură și am căzut pe spate. Am încercat să mă ridic, dar am simțit un curent electric cum pleacă de la gât până-n glezne. Nu mai aveam niciun fel de control asupra mea.” își amintește George Baltă, în interviul pentru A7tv.ro.

După ce a fost transportat la spital, își amintește că ”medicii mi-au dat diagnosticul crunt: coloană vertebrală cervicală fracturată și trei ore de trăit”. 

Acum spune că este cel mai bun lucru care i se putea întâmpla vreodată și chiar că a avut norocul să i se întâmple acest accident.  ”N-aș fi trăit atâtea lucruri frumoase pe care le trăiesc acum, n-aș fi prețuit atâtea lucruri pe care le prețuiesc acum.” explică el. 

Medicii nu i-au dat nicio șansă: ca un pui cu gâtul rupt

După ce a fost transferat de la Spitalul Floreasca la Spitalul Bagdasar, medicii i-au smuls antiinflamatorul puternic administrat: ”Mi-au spus că, dacă lăsam să termin perfuzia, nu apucam nici cele trei ore”. Pe de altă parte, deși fusese transferat pentru operație, își amintește: ”Acolo a fost altă luptă cu medicii, pentru că au spus că nu are rost să mă opereze, sunt ca un pui cu gâtul rupt care nu are nicio șansă. Au insistat părinții, au spus că o singură șansă dacă are să ne agățăm de ea, am fost operat, operația a avut un succes, a doua zi mi-au spus medicii că datorită fizicului foarte pregătit am rezistat acelui șoc puternic. Am primit o lovitură de aproximativ 500-600 de kg în ceafă...”. 

Au urmat cinci luni în spital, cu recuperare zi de zi. 

Lupta cu sine, după accident

”Nici acum nu o văd ca pe o situație permanentă, o văd ca pe o situație temporară. Medicina avansează și cu siguranță o să găsesc ceva care să mă facă să mă pot ridica din scaun. Doi pași dacă-i fac ar fi perfect” sunt speranțele lui George Baltă. 

”În primul an și jumătate după operație, am fost în depresie foarte adâncă. Nici nu ieșeam afară să mă văd cu prietenii, cu vecinii cu care am copilărit. (...) Am avut noroc și susținerea fratelui meu care m-a luat cu forța și m-a dus la psiholog. În primele trei ședințe, am încercat să-l mint pe acel psiholog, unul foarte bun care mi-a spus, după șase ședințe, unde l-am mințit. După 12 ședințe, m-am dus într-un mall și am zâmbit la oameni.” mărturisește fostul rugbyst. 

Sfatul său este să vă înconjurați de oameni puternici, pentru că cei care vă plâng de milă sunt și cei care vă vor trage în jos. 

Are trei locuri de muncă

În prezent, are trei locuri de muncă, preventiv, pentru că nu știe ce-i poate pregăti viitorul.  

”Da, am trei locuri de muncă, lucrez în telecomunicații de 10 ani, pentru editură și mai scriu pe site-ul Federației Române de Rugby, din când în când. Am nevoie de bani, ajutorul de la stat nu-mi acoperă cheltuielile pentru recuperare, pentru a putea trăi decent. Îmi place să mă duc la lucru, mai puțin iarna, recunosc, dar mă ajută să socializez.” afirmă George Baltă. În plus, de patru ani e și model în scaun cu rotile. 

Despre alegerea sa de a munci în mai multe locuri subliniază că nu știe cât își mai are părinții aproape, el cunoscând cel mai bine cum ți se poate schimba viața într-o secundă.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel