Martin Schulz, candidat social-democrat la postul de cancelar al Germaniei

Crişan Andreescu / 29 ian 2017 / 15:51 Salveaza PDF Comentarii

Partidul Social-Democrat (SPD) l-a desemnat duminică, la Berlin, pe Martin Schulz, fost președinte al Parlamentului European, drept candidat al partidului la postul de cancelar al Germaniei, la alegerile generale din 24 septembrie, transmite agenția DPA.

EFE menționează că nominalizarea lui Schulz a întrunit unanimitatea, la șase zile după ce s-a aflat că liderul SPD și vicecancelar al marii coaliție de guvernare, Sigmar Gabriel, a decis să nu mai candideze, lăsându-i astfel calea liberă lui Schulz, situat mult mai bine în sondajele de opinie. În plus, Gabriel va ceda președinția partidului lui Schulz, care însă va trebui să obțină votul formațiunii sale în timpul unui congres programat pentru luna martie.

Potrivit Reuters, Schulz, în vârstă de 61 de ani, a cerut o mai mare solidaritate în Europa, apreciind că acțiunile premierului ungar Viktor Orban în chestiunea imigranților sunt "un afront la unitatea UE". El l-a criticat totodată pe președintele american Donald Trump pentru acțiunile și comentariile sale "inacceptabile" pe tema drepturilor omului.

[citeste si]

Pe plan intern, Schulz a promis să lupte pentru egalitate, reconstruirea încrederii și depășirea "divizărilor profunde" din societatea germană. Pe de altă parte, Schulz a declarat că va invita și alte partide să semneze un acord de "corectitudine" în perspectiva alegerilor generale, care să conțină o interdicție de folosire a așa-numitelor social bots, algoritmi care produc în mod automat conținut și interacționează cu utilizatorii de social media.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26