Marian Oprișan, RĂZBOI cu Ion Ștefan, propus pentru funcția de ministru al Dezvoltării

Scutaru Cristina / 30 oct 2019 / 18:15 Salveaza PDF Comentarii

Marian Oprișan a replicat după ce Ion Ștefan, propus pentru funcția de ministru al Dezvoltării în Guvernul Orban a afirmat, după ce a fost acuzat că nu și-a plătit impozitul la casă, că a greșit și va remedia această situație, însă vrea ca și „baronul PSD” Marian Oprișan să își treacă toate bunurile în declarația de avere.

”Constat cu amuzament cum, în ultimele zile, în retorica PNL, Marian Oprișan a fost introdus ca personaj, pentru a muta atenția publică de la o infracțiune săvârșită de către cel pe care PNL l-a propus pentru funcția de ministru al dezvoltării, cel care nu și-a plătit niciodată impozitul pe casa domniei sale de "numai" 1.000 mp și cel care a eludat plata serviciilor de salubritate timp de 5-6 ani.


Strategia îmi aduce aminte de timpurile pe care le credeam deja apuse însă, se pare că laboratoarele în care se fabricau strategiile de manipulare ale PDL au fost reactivate pentru a servi acum PNL.


Am convingerea că cetățenii nu mai pot fi păcăliți cu astfel de manipulări și că oamenii înțeleg gravitatea celor săvârșite de cel care va gestiona jumătate din bugetul României, ca viitor ministru al dezvoltării. De asemenea, am convingerea că cetățenii vor sancționa PNL care a închis ochii și vrea să ascundă mantrapazlâcurile hoțomanului propus pentru ministerul dezvoltării și care a săvârșit următoarele :

Nu a plătit niciodată impozit la stat pentru casa sa de 1.000 mp ceea ce îl transformă într-un evazionist care a creat un prejudiciu Municipiului Focșani de câteva zeci de mii de Euro;


A păcălit Municipiul Focșani și CUP Salubritate ani de zile, plătind gunoi pentru o persoană, deși în casa de 1.000 mp locuiau 5 persoane. Un alt prejudiciu de mii de Euro săvârșit de hoțomanul propus să gestioneze jumătate din bugetul României;

Iată de ce a încercat să introducă numele meu în acest scandal cel care s-a visat primar pentru o noapte. Personajul în cauză, ale cărui capacități intelectuale par să nu se ridice nici măcar la nivelul înălțimii sale, trebuie să înțeleagă că nu toți oamenii sunt hoți și nu toți vor să păcălească statul ! Poate că domnia sa așa este învățat, însă eu și familia mea plătim impozitele la timp și am convingerea că așa o fac toți oamenii responsabili !

(...)

Am spus-o și o repet : dreptatea și adevărul vor ieși mereu la lumină, indiferent de cât de tare se chinuie unii să mușamalizeze lucrurile !”, a transmis Marian Oprișan.

Acest articol reprezintă o opinie.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26