Manifestație anti-Macron, VIOLENȚE. Îngrijorări majore în Franța

Statuia din ceara Emmanuel Macron
Statuia din ceara Emmanuel Macron

După violenţele de la manifestaţia de 1 mai desfăşurată la Paris, organizarea sâmbătă a unei alte manifestaţii care promite să-l 'sărbătorească' pe preşedintele Emmanuel Macron provoacă nelinişti executivului francez, relatează joi AFP.

Iniţiativa acestei manifestaţii a venit pe 4 aprilie din partea lui François Ruffin, deputat al partidului Franţa Nesupusă (stânga radicală), şi a altor participanţi la mişcarea contestatară 'Noaptea în picioare' (Nuit debout) apărută în anul 2016.

Ea se doreşte a fi o adunare diversă la care oricine poate să participe cu 'propriile sale revendicări, nemulţumiri, dar şi speranţe', pentru 'a-l sărbători pe Macron şi lumea' pe care preşedintele francez o reprezintă în viziunea organizatorilor, adică lumea 'finanţelor' şi a 'patronatului'.

La manifestaţie vor fi aduse 'patru care' alegorice, de fapt nişte camioane cu platformă, denumite carul Jupiter, carul Dracula, carul Napoléon, precum şi carul 'rezistenţei', unde manifestanţii îşi vor putea expune revendicările.

Îngrijorări la Paris

Însă guvernul de la Paris priveşte cu îngrijorare această manifestaţie ce va avea loc la câteva zile după ce defilarea de 1 mai a fost perturbată de violenţele declanşate de circa 1.200 de militanţi radicali 'black blocs', un grup eterogen al extremei stângi ce are însă ca numitor comun anti-capitalismul.

În limbajul popular francez, 'să sărbătorim pe cineva' poate avea o dublă semnificaţie, aminteşte purtătorul de cuvânt al guvernului, Benjamin Griveaux. Avem aici o latură 'simpatică şi festivă', dar şi una mai violentă, ceva de genul 'îi vom face de petrecanie', explică el, manifestându-şi preocuparea faţă de riscul unor noi violenţe.

[citeste si]

Aceste îngrijorări sunt amplificate şi de climatul social tensionat din Franţa, ţară unde manifestaţiile şi grevele au devenit aproape zilnice în transporturi, iar unele universităţi sunt blocate.

Totuşi, 'nesupuşii' au asigurat că manifestaţia pe care o organizează sâmbătă va fi paşnică şi la locul desfăşurării ei vor fi 'două servicii de ordine'. 'Marşul din 5 mai trebuie să fie (...) momentul de fraternitate paşnică de care avem nevoie pentru a porni cu un pas hotărât la un drum lung', a scris pe blogul său Jean-Luc Mélenchon, liderul partidului Franţa Nesupusă şi care încearcă să se prezinte ca principalul adversar al reformelor dorite de Macron.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel